GOLGHETERA – Junioara Andreea Cândea, o nouă triplă pentru Baia Mare în deplasarea de la Satu Mare: a ajuns la 17 goluri marcate în 4 meciuri

0
156

FOTBAL FEMININ. Sâmbătă, 21 octombrie 2023, pe Stadionul Victoria din satul Petrești (jud. Satu Mare), în meci contând pentru etapa a 4-a a Campionatului Național de fotbal junioare U15, CSM Unirea Alba Iulia U15 a pierdut, cu 1-4 (1-1), cu Fotbal Feminin Baia Mare U15. Meciul a avut loc în județul Satu Mare, pentru că Unirea Alba Iulia are un parteneriat sportiv cu culbul Daliana Carei.

 

Înaintea detaliilor privind meciul, priviți fotografia (mai exact fundalul acesteia), ca argument suplimentar al unei țări care se autodistruge, manifestând un masochism dus la extrem: un teren care arată mai degrabă ca o arătură, extrem de periculos pentru sportivi, pe care aceștia sunt nevoiți să joace. Uneori prost, e drept, dar cum altfel poți să joci pe un astfel de teren agricol?

 

După o primă repriză echilibrată, scor 1-1, Andreea Cândea, golghetera băimărencelor, a reușit o triplă, ajungând la 17 goluri marcate în 4 meciuri (practic, Cândea a marcat 77% din golurile înscrise până acum de echipa din Baia Mare). După primele 4 etape, ACS Fotbal Feminin Baia Mare este clasată pe locul 1, cu maxim de puncte (4 victorii din 4 meciuri) și golaveraj 22-8.

 

În etapa viitoare, programată în 4 noiembrie, băimărencele joacă tot în deplasare, la Athletic CS United Bihor (locul 2 în Seria 1).

 

* Foto: @Fotbal Feminin Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here