EXCLUSIV – Primarul Cătălin Cherecheș s-a înscris în PNȚCD, partid din partea căruia va candida la alegeri: al patrulea partid, după PSD, PNL și UNPR

1
4171

TRASEIST ELECTORAL. Bună ziua și bine v-am găsit la o nouă lecție de „Traseism electoral”, aici unde nimeni nu rămâne corigent, toată lumea trece clasa/se salvează/tranzitează/traseiază (ultimul cuvânt nu există în DEx, dar ar fi cazul să fie introdus, nu credeți?). Episodul 2. Qu’est-ce que nous avons préparé pour aujourd’hui? Aujourd’hui, nous avons préparé un… énorme contenu de maquillage (adică un machiaj enorm J). Să vedem cine s-a machiat și de ce…

 

Păi, de machiat s-a machiat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, care, ca de obicei, după ce 4 ani pretinde că e independent, adică neafiliat politic niciunui partid, înainte de fiecare campanie electorală candidează din partea altui partid și mi se pare logic să facă așa într-o urbe în care 32.111 dintre cetățeni (adică 70,21% dintre cei care au considerat necesar să voteze) l-au ales ca primar, deși se afla în Penitenciarul Gherla, acuzat și trimis în judecată pentru fapte de corupție.

 

O scurtă recapitulare, înaintea lucrării de control: în 2011, Cherecheș a câștigat ciotul de mandat de un an ca membru PNL (de unde a fost dat afară la 4 luni după ce a fost primit în partid), în 2012, a candidat de la struțo-cămila USL (era candidatul perfect, fusese deja și-n PSD și-n PNL), în 2016 a candidat de la UNPR, pe lista struțo-cămilei pe care el a inventat-o, Coaliția pentru Baia Mare.

 

Bine, dacă s-a înțeles și-n ultima bancă, să vedem de unde candidează “independentul” Cătălin Cherecheș acum, în 2020 – mă scuzați pentru îndrăzneala de a fi pus independent între ghilimele, însă, observați și dumneavoastră, el n-a fost NICIODATĂ independent…

 

Păi, în 2020, Cherecheș a semnat adeziunea la un nou partid, respectiv de la PNȚCD, din partea căruia va candida pe listele unei noi struțo-cămile pe care a ticluit-o, Coaliția pentru Maramureș = PSD (este o formă mascată prin care candidează pesediștii cărora a ajuns să le fie rușine cu propriul partid, cu propria siglă).

 

Maniu, Mihalache, Rațiu, nu se mai întorc în pământ. S-au întors demult… Cam de când țărăniștii, controlați la nivelul județului Maramureș de Ioan Doru Dăncuș, cunoscut și sub numele și „Doru după Anghel”, s-au pupat pe gură, pasional, cu pesediștii, acești neocomuniști, continuatori ai celor care i-au ucis.

 

Să conchidem: Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare a trecut de la UNPR la PNȚCD. S-a machiat, enorm, în țărănist. Ca orice clasic traseist electoral.

 

Post-scriptum: Pentru cei 32.111 băimăreni, dovada în fotografie (click pe foto pentru a mări).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here