DEZBATERE – Conferința PNL pentru dezbaterea proiectelor de legi ale educației

0
100

LEGILE EDUCAȚIEI. În perioada 19-20 august 2022, la Brașov, a avut loc conferința organizată de Partidul Național Liberal pentru a fi dezbătute proiectele de legi ale educației, propuse în cadrul proiectului  “România Educată”.

 

La dezbateri au participat Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei și Ioan Muntean, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, alături de alți 150 de liberali din toată țara, reprezentanți ai învățământului românesc.

 

În cadrul conferinței, au fost dezbătute noile legi propuse pentru sistemul de învățământ românesc preuniversitar și universitar. Profesori, inspectori, primari, reprezentanți ai mediului de afaceri, au împărtășit experiențe, au exprimat idei, au adus argumente pentru implementarea unui nou cadru legislativ în domeniul educației  cât mai corect și eficient.

 

Noile reglementări legislative sunt profunde și vizează o nouă arhitectură de sistem, de la sprijinirea accesului tinerilor în cariera de dascăl, la activitățile de formare profesională; de la  evaluarea standardizată a elevilor, la reconfigurarea promovării în clasa a IX-a și a bacalaureatului.

 

Aceste proiecte de legi au susținerea Președintelui Klaus Iohannis, care este și inițiatorul proiectului național “România Educată”. Acest proiect are rolul de a susține reașezarea societății românești pe valori bazate pe integritate, performanță, muncă, talent și onestitate.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here