DECIZIE – Două judecătorii din Maramureș, obligate să înființeze completuri specializate pe fond funciar și să accelereze judecățile privind restituirea proprietăților

0
4101

OFICIAL. La propunerea/sesizarea Inspecției Judiciare, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, în unanimitate, “înființarea completurilor specializate în materia fondului funciar” și “accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare” la judecătoriile maramureșene din Baia Mare și Vișeu de Sus.

 

Numai că, dacă la Judecătoria Baia Mare din cele 25 de posturi de judecători din organigramă sunt ocupate 19, la Vișeu de Sus Judecătoria activează cu o schemă de personal care cuprinde 4 judecători, doar 3 din aceste posturi fiind ocupate (cei trei judecători sunt Vasile Florin Fărâmă – preşedinte delegat, Timea Opriş Indre și Flavia Maria Ţuţu), iar stocul de dosare (cauze nesoluționate) crește de la an la an – în 2020 erau 1.111 dosare, în 2021 erau 1.195 dosare, iar în 2022 erau 1.455 dosare.

 

La Vișeu de Sus, raportul pe activitate al anului trecut indică o încărcătură/judecător de 1.433 de dosare, cu aproximativ 60% mai mult faţă de media națională. În 2022, judecătorii de la Vișeu de Sus au soluționat/finalizat 3.274 dosare, dar tot anul trecut s-au înregistrat încă 3.510 dosare nou intrate.

 

Hotărârea CSM a fost luată joi, 4 mai 2023, în urma unui raport de control întocmit anul trecut, în urma verificării modului în care instanțele judecătorești au respectat măsurile stabilite în 2019 de CSM în materia fondului funciar. De asemenea, în acest sens, CSM a mai aprobat și măsuri privind pregătirea profesională a judecătorilor specializați în materia fondului funciar la nivelul tuturor instanțelor.

 

* Foto generică

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here