AMICALE – Echipa feminină a clubului Minaur Baia Mare începe meciurile de pregătire în orașul în care erau încoronați regii Ungariei medievale

0
247

HANDBAL FEMININ. Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare (locul 8 în precedenta ediție a Ligii naționale), aflată în catonament în Ungaria (ca și echipa masculină, vicecampioană națională și participantă în cupele europene), a stabilit primele trei meciuri amicale.

 

Astfel, băimărencele vor juca vineri, 21 iulie, cu echipa maghiară Alba Fehérvár Kézilabda Club (care a încheiat sezonul precedent pe locul 7 în Liga I din Ungaria), iar sâmbătă, 22 iulie, și luni, 24 iulie, vor juca împotriva naționalei Japoniei (toate cele 3 meciuri au fost programate de la ora 18.00 și toate vor avea loc în orașul Székesfehérvár, fostă reședință regală și locul de încoronare și înmormântare al regilor Ungariei medievale).

 

Meciurile au putut fi programate pentru că ambele adversare ale băimărencelor participă în perioada 26-28 iulie la Cupa Collagenius (sponsorizată de o companie producătoare de colagen și organizată de Alba Fehérvár KC), care se desfășoară în Sala Sporturilor Köfém (fieful tradițional al Alba Fehérvár KC) și la care participă echipele TuS Metzingen Handbal (care a încheiat sezonul precedent pe locul 6 în Liga I din Germania), Naționala Japoniei, Handbal Moyra-Budaörs (care a încheiat sezonul precedent pe locul 10 în Liga I din Ungaria) și Alba Fehérvár Kézilabda Club.

 

* Foto: @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here