EHF EUROPEAN LEAGUE. CS Minaur Baia Mare a câștigat într-o manieră categorică, la o diferență de 7 goluri, în deplasare, meciul tur din sferturile EHF European League, fază în care întâlnește HC Dunărea Brăila, victorie care, practic, o califică în semifinalele (Final 4) competiţiei de handbal feminin. Băimărencele au dominat net confruntarea din Brăila, problema învingătoarei nepunându-se niciun moment, iar scorul final, 31-24 (12-12), face ca returul din 3 aprilie, de la Baia Mare, să fie doar o formalitate pentru calificarea în semifinalele competiției europene pe care a anunțat că vrea să o câștige.
Dunărea a încercat să țină aproape de Minaur, care a condus în prima repriză şi la 4 goluri (10-6), și a reușit spre finalul acesteia să intre la vestiare la egalitate (12-12). Însă în repriza a doua, băimărencele antrenate de Costică Buceschi s-au desprins decisiv, beneficiind și de prestația excelentă a portarului Filippa Idéhn (suedeza a închis poarta cu 11 parade salvatoare, procentaj 31%), și au câștigat lejer, la o diferență care ar trebui să o scutească în retur de emoția calificării în faza următoare a competiției europene.
În meciul arbitrat de o brigadă din Kosovo (Ilir Bytyqi şi Syart Kasapi), pentru Minaur Baia Mare au înscris: Jovana Kovacevic (8 goluri), Jelena Lavko (7 goluri), Linn Blohm (5 goluri), Asuka Fujita (4 goluri), Cristina Laslo și Fais Munhoz Araujo (câte 2 goluri), Eva Kerekes, Ana Maria Tănăsie și Anca Polocoşer (câte 1 gol). De la brăilence s-au remarcat Marina Dmitrovic (7 goluri), Alina Czeczi (5 goluri), Maria Kanaval (4 goluri) și Mădălina Zamfirescu (3 goluri).
* Foto: @ Dunărea Brăila
Andrei TUDORAN
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.