TRADIȚIE – La Șurdești are loc cea de-a 24-a ediție a Udătoriului, sărbătoare agrară care îl celebrează pe primul gospodar ieșit la arat

0
357

UDĂTORIUL DE LA ȘURDEȘTI. La Șurdești (com. Șișești), are loc astăzi, 6 mai 2024, sărbătoarea agrară ce vestește primăvara, reînvierea/renașterea naturii și-l celebrează pe primul gospodar din sat ieșit la arat. Udătoriul de la Șurdești, tradiție străveche, reluată de localnici anul trecut, după o întrerupere de 3 ani cauzată de restricțiile generate de pandemie, a ajuns la cea de-a 24-a ediție și, după slujba de la Biserica de lemn cu hramul “Sfinților Arhangheli”, monument de patrimoniu UNESCO, începe cermonialul celebrării primului gospodar ieșit la arat.

 

Conform tradiției, Udătoriul este organizat de feciorii din Șurdești, care în Postul Paștelui aleg cei doi crai (organizatori) care-l vor desemna pe primul ieșit la arat. În cadrul cermonialului, feciorii satului primesc „funcții” (Judecător, Sfetnic, Socotitor, Mulţitor, Scăzător, Plotonier, Şef de post/Boacter, Sanitar, Păcurar, Porcar ș.a.m.d.) și pornesc spre casa Udătoriului pentru a căuta banul ascuns de acesta.

 

După găsirea banului, alaiul feciorilor îl duc pe Udător la râu, cu o  tileguță trasă de boi, acesta încercând (inutil) să fugă. În vale, gospodarul celebrat este udat cu apă – pentru noroc şi bogăţie -, feciorii încing jocul “Ardelenescu” şi apoi se reîntorc la casa Udătoriului, unde acesta cinstește oaspeții cu sarmale, horincă, prăjituri, totul culminând cu un joc (spectacol folcloric) care se sfârșește seara târziu.

 

La ediția din acest an, administrația locală va plăti 45.650 lei pentru prestarea serviciilor artistice pentru evenimentul agrar “Udatoriu din Surdești” – partea artistică este organizată de cântăreața de muzică populară Năstăcuța Iuga din Unguraș.

 

* Foto generică: @romania-photo-tours.com

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here