TRAGERE LA SORȚI – Știința Baia Mare va juca în Cupa României 2024 într-o grupă cu SCM USV Timișoara și Rapid București

0
81

RUGBY – CUPA ROMÂNIEI. Conducerea Federației Române de Rugby a stabilit, prin tragere la sorți, programul ediției 2024 a Cupei României, competiție în care echipa băimăreană Știința va juca într-o grupă cu SCM USV Timișoara și Rapid București.

 

La ediția din acest an vor participa 6 echipe, primele 5 din ediția precedentă a Ligii I (Dinamo București, Știința Baia Mare, SCM USV Timișoara, Steaua București, Rapid București) și câștigătoarea din faza preliminară, în care se vor înfrunta RC Gura Humorului (Liga secundă) și CSU ELBI Cluj (ultima clasată în Liga I în această ediție) – meciul din faza preliminară este programat în 7 septembrie.

 

Meciurile din cele două grupe de câte 3 echipe se desfășoară în perioada 5 octombrie – 30 noiembrie 2024, pe principiul fiecare cu fiecare (se dispută un singur meci). Știința Baia Mare va juca în faza grupelor cu CS Rapid (în 5 octombrie, la Baia Mare) și cu SCM USV Timișoara (în 26 octombrie, la Timișoara). Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica în semifinale, programate în 7 decembrie, pe terenul primei clasate din fiecare grupă (se joacă un singur meci, eliminatoriu).

 

Finala (disputată între câștigătoarele din semifinale) este programată în 14 decembrie 2024, cel mai probabil pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București. Deținătoarea trofeului este CS Dinamo (care este și campioana națională) – în finala ediției 2023 bucureștenii au învins SCM USV Timișoara cu 18-11.

 

Iată rezultatul tragerii la sorți a grupelor:

 

Grupa A

CS Dinamo București;

RC Gura Humorului/CSU ELBI Cluj;

CSA Steaua București.

 

Grupa B

SCM USV Timișoara;

CSM Știința Baia Mare;

CS Rapid București.

 

Iată programul complet al meciurilor:

Faza preliminară, 7 septembrie 2024:

• RC Gura Humorului – CSU ELBI Cluj.

 

Programul partidelor din faza grupelor:

Etapa 1, 5 octombrie 2024:

• RC Gura Humorului/CSU ELBI Cluj – CSA Steaua;

• CSM Știința Baia Mare – CS Rapid.

 

Etapa 2, 26 octombrie 2024:

• CS Dinamo – RC Gura Humorului/CSU ELBI Cluj;

• SCM USV Timișoara – CSM Știința Baia Mare.

 

Etapa 3, 30 noiembrie 2024:

• CS Rapid – SCM USV Timișoara;

• CSA Steaua – CS Dinamo.

 

Semifinale, 7 decembrie 2024:

• Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B;

• Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A.

 

Finala, 14 decembrie 2024:

• Câștigătoare semifinala 1 – Câștigătoare semifinala 2.

 

* Foto generică: @Știința Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here