DECIZIE – S-a semnat contractul de 2,8 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public din Baia Sprie: află identitatea câștigătorului

0
1406

INFRASTRUCTURĂ EDILITARĂ – BAIA SPRIE. Administrația publică locală din orașul Baia Sprie, controlată de edilul Sebastian Alin Bîrda (PNL), a semnat contractul de execuție a lucrărilor care vizează creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în localitățile Baia Sprie și Chiuzbaia (sat aparținător).

 

Contractul, în valoare de peste 2,8 milioane de lei (exact: 2.852.632,49 lei, sumă care include TVA), a fost semnat cu firma clujeană Neon Lighting SRL, unica din cei 4 ofertanți a cărei ofertă a fost considerată de comisia de licitație ca fiind conformă. În ultimii 5 ani, firma a mai realizat lucrări similare și în alte localități din Maramureș (Poienile Izei, Borșa și Vișeu de Sus).

 

Cea mai mare parte a finanțării necesare realizării obiectivului investițional provine din fonduri europene nerambursabile, gestionate de România pri Administrația Fondului pentru Mediu (contractul de finanțare a fost semnat de Primăria Baia Sprie la 30 de cembrie 2022).

 

Neon Lighting SRL, înregistrată în Cluj-Napoca și fondată în anul 1991, este unul din liderii furnizorilor de produse și soluții de iluminat din România, dar recent și-a extins aria de activitate economică intrând și pe piața dezvoltatorilor imobiliari.
Firma le aparține lui Augustin Dorinel Cosma (65 de ani, originar din Sîncraiu Almașului – jud. Salaj) și Ioan Nemeth (59 de ani, originar din Arad), asociați în procente egale, și a închis anul 2023 cu o cifră de afaceri de 93,26 milioane de lei și un profit net de 14,64 milioane de lei, indicatori financiari realizați cu 85 de angajați, dar și cu datorii de 20,29 milioane de lei. Societatea, care face parte dintr-un grup de firme care mai cuprinde trei societăți (Neon Product, Neon Service și Neon Projekt Serv) are înregistrate 6 puncte de lucru, unul în Baia Mare.

Lucrările trebuie finalizate în 12 luni de la emiterea Ordinului de începere a execuției.

 

* Foto: @Alin Bîrda FB

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here