REZULTAT VOT – Niciunul din cei 4 membri USR Maramureș care au candidat pentru un post în conducerea centrală nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a accede în Biroul Național

2
6905
Bogdan Blidar, Radu Trufan, Brian Cristian, Mircea Deac

ALEGERI CONDUCERE USR. Sâmbătă, 29 iunie 2024, după alegerea Elenei Lasconi în funcția de președinte, delegații USR și-au ales noua conducere centrală a partidului, respectiv cei 24 de membri ai Biroului Național. Pentru cele 24 de locuri s-au înscris aproape 200 de candidați, 4 dintre aceștia fiind de la USR Maramureș: Radu Trufan (președintele USR Maramureș, înscris pe lista echipei Elenei Lasconi), deputatul Brian Cristian (președintele USR Baia Mare, înscris pe lista echipei Dominic Fritz), unicul primar USR din Maramureș, Mircea Deac (înscris pe lista echipei deputatului Ionuț Moșteanu), și Bogdan Blidar (președintele tineretului USR Maramureș, înscris pe lista echipei Tineri pentru România).

 

Niciunul dintre cei 4 nu au reușit să întrunească numărul de voturi care să le permită accederea în forul de conducere al partidului. De altfel, niciuna dintre cele 8 echipe nu au obținut majoritatea, noul președinte al USR, Elena Lasconi, reușind să introducă doar 8 candidați în echipa de 24 care va conduce partidul, urmând să conducă fără a avea majoritatea în Biroul Național.

 

Cei 7 vicepreședinții USR au fost aleși următorii:

Radu Nicolae Mihaiu (echipa Lasconi), Dominic Samuel Fritz (echipa Fritz), Stelian Cristian Ion (echipa Moșteanu), Lucian Daniel Stanciu-Viziteu (echipa Lasconi), Allen Coliban (echipa Fritz), Liviu Ionuț Moșteanu (echipa Moșteanu) și Adrian Wiener (echipa Lasconi).

 

Ceilalți 17 membri în Biroul Național al USR au fost aleși următorii (ordonarea s-a făcut pe criteriul numărului de voturi):

Vlad Vasile-Voiculescu (echipa Fritz), Cristina Mădălina Prună (echipa Lasconi), Radu Dinel Miruță (echipa Moșteanu), Oana Silvia Toiu (echipa Fritz), Silvia Monica Dinică (echipa Lasconi), Clotilde Marie Brigitte Armand (echipa Fritz), Adrian Echert (echipa Moșteanu), Liviu Mălureanu (echipa USR la Firul Ierbii), Claudiu lulius Gavril Năsui (echipa Lasconi), Flavia Ramona Boghiu (echipa Fritz), Cristian Mihai Baciu (echipa Tineri pentru România), Horia Daniel Bogdan (echipa Moșteanu), Florin George Gârbacea (echipa Lasconi), Oana Murariu (echipa Fritz), Anisia Georgiana Costescu (candidat independent), Cezar Mihail Drăgoescu (echipa Lasconi) și Cristian Ghica (echipa Moșteanu).

 

UPDATE. Ulterior anunțării rezultatului votului, pentru ca Ștefan Tănasă (liderul USR Iași, din echipa Fritz), aflat al 5-lea pe lista supleanților,  să acceadă în Biroul Naţional, Flavia Ramona Boghiu, viceprimar al Braşovului, a fost convinsă să se retragă din Biroul Naţional USR. De asemenea, au fost convinși să se retragă și alți 4 clasați înaintea lui Tănasă pe lista supleanților (Alina Girbea, Sorin Sipos, Diana Buzoianu şi Diana Stoica). În urma acestor decizii, Tănasă a intrat în Biroul Național USR în locul Flaviei Boghiu.

 

* Foto generică: @USR

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here