REZULTAT ALEGERI – Ioan Doru Dăncuș (PSD) a câștigat funcția de primar al municipiului Baia Mare, învingându-l categoric pe Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș: diferență de peste 2.000 de voturi

13
8571
Ioan Dăncuș (PSD), primarul municipiului Baia Mare

BAIA MARE. Ioan Doru Dăncuș (PSD) a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare, fiind ales în funcție de 10.583 din cei 114.446 de băimăreni cu drept de vot (prezența la urne în municipiul reședință de județ a fost de 42,44%, respectiv au votat 48.577 de băimăreni înscriși pe listele permanente, 45.223 din voturi fiind considerate valabile).

 

Deși Dăncuș pornea din postura de viceprimar care îndeplinește atribuțiile de primar, victoria sa este considerată o surpriză, fiind pentru prima dată când un candidat PSD obține funcția de primar al municipiului reședință de județ și fiind o victorie categorică (la o diferență de peste 2.300 de voturi și peste 5 puncte procentuale), obținută în fața favoritului acestor alegeri, Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș și președintele Consiliului Județean Maramureș. De asemenea, Dăncuș devine primul primar ales al Băii Mari cu cel mai mic număr de voturi din istoria alegerilor locale din municipiu (precedentul era deținut de fostul primar Cătălin Cherecheș, care în 2020 a ajuns primar fiind creditat în această funcție de doar 17.039 de băimăreni).

 

  1. Ioan Doru Dăncuș (PSD): 10.583 voturi – 23,4%
  2. Ionel Ovidiu Bogdan (PNL): 8.248 voturi – 18,24%
  3. Brian Cristian (Alianța Dreapta Unită USR – PMP): 7.672 voturi – 16,96%
  4. Mircea Cirț (VN): 7.292 voturi – 16,12%
  5. Pap Zsolt Istvan (UDMR): 3.704 voturi – 8,19%
  6. Cristian Anghel (FD): 2.978 voturi – 6,59%
  7. Costel Pîrvănoiu (AUR): 1.581 voturi – 3,5%
  8. Bogdan Hodorogea (SOS România): 710 voturi – 1,57%
  9. Sever Iulian Ciucă (PER): 428 voturi – 0,95%
  10. Călin Gheorghe Herțeg (AD): 401 voturi – 0,89%
  11. Sergiu Zainea (Independent): 399 voturi – 0,88%
  12. Florin Gheorghe Barbur (REPER): 311 voturi – 0,69%
  13. Liviu Marian Pop (PUSL): 283 voturi – 0,63%
  14. Mircea Dolha (PNCR): 273 voturi – 0,6%
  15. Călin Florin Groza (POT): 194 voturi – 0,43%
  16. Claudiu Gheorghe Filip (PV): 166 voturi – 0,37%.

 

Marți, 11 iunie 2024, 2mnews va demara un ciclu de articole analitice privind alegerile locale din 9 iunie 2024, care vor analiza atât situația din  Baia Mare, cât și cea de la nivel județean. Acum, o primă considerație: pentru prima dată PSD a obținut o victorie zdrobitoare în fața PNL, câștigând atât președinția Consiliului Județean, cât și a celor două municipii din județ. Victoria categorică a PSD pe toate fronturile electorale semnificative, vine după ce în precedentul exercițiu electoral, din 2020, PNL a reușit să câștige în Maramureș majoritatea confruntărilor semnificative.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

13 COMENTARII

  1. Este trist ca s- au intamplat astfel de ilegalitati, prin cumpararea de voturi. Drept urmare vom fi condusi de persoane corupte si incompetente, cum de altfel este si conducerea PSD la nivel central. Mai mult atat Dancus , cat si Ciolacu au o moralitate indoielnica. Ambii sunt divortati. Astfel de practici nu aveau nici comunistii. Cat despre performanta ce se poate spune !? Doru din tehnician la Posta si Telecomunicatii si mare lider sindical a ajuns edilul municipiului Baia Mare , fief al liberalismului , cu cativa ani in urma. Domnul Cristian Anghel cu toate pacatele sale este o persoana competenta, pregatita profesional, administrativ si politic. Este conferentiar universitar , educand si instruind generatii de studenti. La fel si domnul Calin Herteg , un alt candidat la primaria baimareana este doctor in filozofie. Domnul Liviu Marian Pop este profesor , fost ministru alInvatamantului. Insa cartile au fost facute prin mobilizarea conditionata a rromilor la vot, respectiv prin anihilarea candidatului PNL, cam de aceeasi valoare cu Dancus. In timp baimarenii o sa realizeze ca nu au facut alegerea potrivita, insa va fi tarziu.

  2. Nu vă mai văicariți,unde au fost ceilalți băimăreni…nu cred că sunt cetățeni moldoveni sau ucraineni și n-au știut cu cine să voteze

  3. Toti au fost varza, ce conta cine iese? Venea altu mai disperat de capatuiala, trebuia sa isi instaleze neamurile pe acolo, sa se schimbe firmele de casa, etc. Mai bine asa …

  4. Îmi vine să râd în hohote când citesc baliverne aici , DAR CUM AȚI GÂNDIT VOI că totul va fi corect ????? fără să plătească și unul și altul oamenilor să le voteze ????? unul dădea bani romilor , celălalt dădea pixuri și dume necoapte oamenilor , voi ăștea care mai aveți speranțe că va fi bine în orașul ăsta , sau în țara asta ??????…VOI MAI SPERAȚI LA BINE ????? …măi oameni DA NU V-AM ZIS EU CĂ TOȚI SUNT LA FEL !!!! Indiferent cine e sau din ce partid e ????? Ori că ieșea unul sau altul tot același lucru !!!! Nu vă stresați că de furat toți știu la grămadă !!! AICI BINE ÎN ȚARA ASTA ÎN ORAȘUL ĂSTA BINE NU VA MAI FI VECI PURURI AMIN ! PUNCT LA REVEDERE .

  5. CE NU INTELEGETI ?????????????? Scenariu identic trasat si comunicat telefonic de la Aiud. Mama omida a venit cu Chesu pentru a plati 200 lei/vot sefilor romi iar in sectiile de votare unde au votat romii ghiciti cine erau presedinti de sectii ???? Amantele camarilei care supravegheau ca romi in timp ce voteaza sa poata poza votul dupa care sa-si ia banu. SIMPLU si eficient dupa model CEREches. Chiar credeti ca autoritatile nu stiu ?? Credeti ca nu au criptate convorbirile cu interlopi si cu camarila finantatoare ?? Va inselati au totul !!! DAR DAR o parte din ei sunt murdariti si infectati de camarila, exact partea care sa acopere sau sa treaca cu vederea aceste mizerii electorale. Cine incearca sa faca publice aceste aspecte este MANCAT, HALIT. Daca esti descoperit incep represaliile, dosare, cercetari, etc., dupa model coldea. AU toata structura : politisti, procurori, magistrati premiati cu petreceri, sindrofii, concedii, constructii, servicii, etc. ACESTE jeguri umane nu au nici o remuscare pentru visele, idealurile si familiile distruse pentru ca au fost crescuti fara dragoste si fara educatie iar copii lor vor face la fel pentru ca asa i-au educat la randu lor. Aceasta este cloaca de baroni si interlopi in care suntem osanditi sa traim si care a infectat in mod cronic si acest oras precum si o mare parte din aceasta „gradina a Maicii Domnului”. Pe acesti hoti pentru care munca inseamna a fura din truda altora numai blestemele si Dumnezeu ii mai poate pedepsi si le poate da o sentinta suprema. Dumnezeu Tatal Ceresc nu poate fi CUMPARAT si mituit nu poate fi umilit si injosit de aceasa clica de hoti flamanzi si fara scrupule. ASA sa va ajute Bunul Dumnezeu pe toti din aceasta camarila precum a-ti castigat in cel mai corect mod aceste alegeri. ASA sa va fie de cate ori ve-ti fura din banul public trudit de cetatenii si pensionarii acestei urbe care trag de la gura familiei ca sa-si poata plati taxele impozitele dobanzile si majorarile abuzive. ASA sa va fie…….

  6. Zdrobitoare este o victorie cand ai peste 50%.. Când câștigi cu 10%din numărul locuitorilor poti cel mult sa spui ca ai noroc ca nu este turul 2.Dar cineva trebuie sa felicite

  7. Când alegerile pentru un post de primar au un singur tur, cu cât sunt mai mulți candidați cu atât se fărâmițează mai mult fiecare grupare ”ideologică”. Și e cu atât mai greu de învins cel care are sprijinul unui partid important și folosește întreg aparatul administrativ pentru reclama electorală proprie. Când așa zisa opoziție va înțelege acest lucru se va alia și vor pune un candidat comun. Deocamdată au fost prea ”necopți” pentru acest lucru.

  8. Dragi băimăreni,

    Este extrem de trist să vedem cum orașul nostru, Baia Mare, este împins înapoi din cauza unor practici josnice și ilegale. Recent, s-a aflat că Dancus a împărțit bani și mâncare la romi în schimbul voturilor pentru campania sa electorală pentru primărie. Acest tip de corupție este o mare nesimțire și trădare față de toți cetățenii cinstiți din acest oraș.

    Prin aceste acțiuni, ne condamnăm orașul să rămână în urmă, să stagneze și să nu se dezvolte. Totul se va face pe pile și bani, iar cei care merită cu adevărat nu vor avea nicio șansă. Baia Mare are un potențial imens, dar nu îl vom putea realiza niciodată dacă permitem astfel de indivizi să ne conducă.

    Cei care îl cunosc pe Dancus poate că vor beneficia temporar, deoarece el îi va ajuta în mod direct. Dar pe termen lung, toți vom avea de suferit. Vom rămâne blocați într-un cerc vicios de corupție și incompetență.

    Băimăreni, trebuie să deschidem ochii și să nu mai acceptăm astfel de comportamente. Avem nevoie de lideri care să lucreze pentru binele comun, nu pentru buzunarele lor. Haideți să luptăm pentru un oraș mai bun, mai cinstit și mai prosper!

  9. Dar vai…. Dar cum…?!? Claudiu Gheorghe Filip…. ?!? Ultimul loc? 166 de voturi? Păi nu voi de la 2mnews l-ați tot anunțat în sondaje pe primul loc? RUȘINE!!!

  10. vorba unui internaut, „felicitari” lui Chereches pentru ca a reusit sa castige al doilea mandat din inchisoare … legat de vot mi lehamite ca fac parte din aceasta comunitate si acest oras … mi lehamite sa vad ca oameni precum Dancus ajung sa ne gestioneze banii si viitorul copiilor, asta nu e democratie, in primul rand o mizerie cu alegerea intr-un singur tur, a doua mare mizerie procentul alegatorilor si a treia mizerie, cum naiba poate cineva cu minim de discernamant sa voteze cu Dancus ????

  11. Dezamagitor, cel putin pentru mine.
    Doar timpul va demonstra daca, cei 10000+ care l-au ales, au facut o alegere buna.
    Imi vine foarte greu sa inteleg, cum si de ce, mana dreapta a lui Cata, a fost ales de 10000 de persoane….sa fi fost asa de bune pachetele impartite in parcare la Lidl?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here