EXCLUSIV – În ce stadiu este dosarul pentru trecere frauduloasă a frontierei de fostul primar Cătălin Cherecheș și de ce întârzie soluționarea unei infracțiuni evidente: posibila implicare a unor complici și extinderea acțiunii penale

6
2032

INFRACȚIUNE PREMEDITATĂ: FUGA LUI CHERECHEȘ. Dosarul penal pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat de fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și fals privind indentitatea este înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș. Urmărirea penală se desfășoară în acest moment in rem (față de faptă/fapte), stadiu în care se administrează probele pentru dovedirea faptelor, identitficarea tuturor responsabililor de comiterea faptelor (autor, coautori, instigatori, complici, favorizatori etc.).

 

La solicitarea 2mnews, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a făcut câteva precizări, asumate de prim procurorul Ioan Pop, pe care vi le prezentăm în sinteză:

 

• Până în acest moment nu a fost pusă sub acuzare nicio persoană, în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele administrându-se un probatoriu complex: audierea unor martori, investigații și verificări în baze de date, ridicarea și analizarea unor imagini video și a unor înscrisuri, efectuarea mai multor percheziții domiciliare și informatice.

 

• În timpul urmăririi penale poate apărea suspiciunea rezonabilă că la comiterea fapelor ar fi putut contribui pe lângă autor și alte persoane (coautori, instigatori, complici, favorizatori etc.), fapt care poate influența probatoriul și soluționarea cauzei.

 

• Pe parcursul acțiunii penale poate apărea necesitatea extinderii urmăririi penale sau a acțiunii penale față de alte fapte sau persoane, ori a schimbării încadrării juridice a faptelor (suspendarea, clasare, disjungerea și continuarea cercetărilor).

 

• Conform Codului de procedură penală etapele procesuale ale urmăririi penale pentru orice tip de cauză sunt: urmărirea penală față de faptă (in rem); efectuarea urmăririi penale față de suspect (când există suspiciunea rezonabilă că persoana a săvârșit fapta); punerea în mișcare a acțiunii penale (când probele au confirmat acuzația, iar suspectul devine inculpat); trimiterea în judecată (sau renunțarea la urmărirea penală).

 

Vă reamintim că la 24 noiembrie 2023, la ora 7.49, cu mai puțin de două ore înainte de comunicarea hotărârii definitive a Curții de Apel Cluj (în baza căreia a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită), pe atunci primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat sub control judiciar (ceea ce presupune și interdicția părăsirii țării fără încuvințarea instanței de judecată), a fugit din țară, prin Punctul de Trecere al Frontierei Petea (jud. Satu Mare), cu un taxi, folosindu-se de cartea de indentitate a vărului său din Germania.

 

Ulterior condamnării prin hotărâre definitivă, Cherecheș a fost dat în urmărire internațională, fiind prins în Gara din Augsburg, la 28 noiembrie 2023 și încarcerat, inițial la Penitenciarul Gablingen-Augsburg, iar apoi la Penitenciarul Stadelheim-Munchen. El a fost extrădat în România în 19 martie 2024, după ce și-a epuizat toate căile de contestare a extrădării. A fost închis la Penitenciarul din Arad, apoi la cel din Rahova, iar acum este încarcerat în Penitenciarul din Aiud.

 

Urmărim soluționarea speței pentru a-i informa în consecință pe cei interesați.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

6 COMENTARII

  1. TANTI MARIUCA !!!….. Acesta tinut in brate de dvs si acum, nu se numea kake. Se numea clar si romaneste CEREches. Nu a-ti beneficiat de nimic din partea lui deoarece in fata lui nu a-ti avut nici o valoare asa cum nu au avut multi alti baimareni. Eu l-am cunoscut personal si va spun ca a fost REGELE SPAGILOR (multe mascate ca si sponsorizari) A fost DOCTOR in DEVALIZAREA banului public (cumpararea BCR ia adus la buzunar 500 mii euroi mascati sub forma de studiu de fezabilitate platit unei firme de casa din Constanta) A fost un mizerabil obsedat sexual care a distrus si umilit cel putin 15 familii in mandatele lui si a silui peste 100 de fete, cumparate cu favoruri si bani, A fost SPONSOR principal pentru numeroase URGII oferite camarilei si colegilor consumatori de prafuri de stele. Bunul DUMNEZEU si-a intors fata de la el si a facut dreptate si de aceea a ajuns unde a ajuns in puscarie. Ce pedeapsa a primit si cate va mai primi sunt pe buna dreptate si corecte deoarece a umilit si batjocorit o sumedenie de oameni care amarnic l-au blestemat. Asa ca Tanti Maria nimeni nu este bolnav si nimeni nu jigneste !! Toti isi exprima revolta pentru cate a facut si pentru cat a devalizat, nimic mai mult……….

  2. Bună seara! Unii dintre voi, sunteți ””bolnavi”” dacă nu jigniți! Mișu, ce câștigi tu că i dorești incă 10ani de pușcărie exprimarului??!!! Nimic..!! Adevărul despre fraudele lui, este undeva la mijloc! O să iasă adevărul la suprafață! Atunci să vă văd pe voi ””inteligenților”” ce ve ți zice?!! Primarul n a avut nevoie, de a face ilegalități! I a… fost inscenat, totul!! Există Dumnezeu și el v a face dreptate! Unde a m muncit și eu in trecut, mereu n au incăput, ””lingaii și incompetenții”” de mine!! Scârbită a m plecat de la locul de muncă, deși eram acolo de 15 ani!! Azi tronează, nedreptatea și excrocheria!! Să dea Domnu să iasă adevarul la suprafață, să dea socoteașă, cine i au pus banii acolo primarului și câți bani au primit sa i facă rau!! Eu, nu a m avut nici un beneficiu de la primar, dar nu suport nedreptatea și excrocheria! Vă rog, nu m ai jigniți, cu epitete …KAKE….Etc! Vouă v ar plăcea să fiți numiți intr un fel după nume???Abțineți vă! Nu vă place?? Luați i in brațe pe ””excrocii
    care i au făcut rău””!!!Mulțumesc!!

  3. Eu am înțeles cam așa: ,,Bla, bla, bla … până se prescrie” Au trecut deja 6 luni. Ce ,,probatoriu complex”? ,,Rețea, complici, percheziții informatice”. O mare glumă. Bine că i-o dat afară pe ăia de la frontieră dar încă nu s-a dovedit ca individul ar fi trecut ilegal.

  4. Da mama lui Kake cel Viteaz, tot pe listele PNL-ului va candida ?
    Senat ? Deputati ?
    E o strategie buna, oricum mai mult de un mandat nu cred ca mai scoate minunea asta de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here