EXCLUSIV – În 2023, deși Stația de biogaz din Seini a prelucrat mai multe materii prime, producția de biogaz a scăzut aproape cu o treime, iar cea de electricitate cu 40%

0
4287

STAȚIA DE BIOGAZ DE LA SEINI. Stația de biogaz din Seini, amplasată pe un teren în suprafață de circa 2 hectare, localizat în apropierea zonei agrozootehnice a orașului, și care produce biogaz prin fermentarea controlată (într-un digestor) a dejecțiilor provenite de la fermele zootehnice (transformate în fertilizant agricol), a produs anul trecut doar 511.855 mc de biogaz, adică mai puțin cu 28,21% decât producția realizată în anul 2022 (713.000 mc de biogaz).

 

De asemenea, producția de electricitate a scăzut cu aproape 40%, de la 912 MWh (în 2022) la 552,3 MWh (în 2023). Aceste scăderi (ambele sub mediile anuale înregistrate în cei 7 ani de funcționare a stației) s-au înregistrat în condițiile în care s-au prelucrat mai multe materii prime decât în anul precedent – respectiv 2.164 de tone de dejecții de la fermele avicole (față de 1.758,5 tone în 2022), 6.276 tone de borhot (față de 6.759 de tone în 2022) și 1.291 tone de nămoluri de la stațiile de epurare (față de 384,6 tone în 2022).

 

În schimb, anul trecut, Stația de biogaz de la Seini și-a crescut cu 14,55% producția de digestat lichid (fertilizant agricol), de la 8.391 tone (în 2022) la 9.612 tone (în 2023). Stația de la Seini are și posibilitatea de a ambala fertilizatorul produs (în proiectul investițional dat în folosință în octombrie 2026 a fost inclus și un uscător de digestat, dar acesta a funcționat doar la tăierea panglicii inaugurale, ulterior fiind oprit, pentru că… nu există cerere pe piață pentru digestat ambalat).

 

În cei 7 ani de funcționare, Stația de biogaz de la Seini a produs peste 6,5 milioane de mc de biogaz și peste 7.500 MWh energie electrică. Practic, oricât de prost funcționează Stația de biogaz, în Seini se produce mai multă energie electrică decât necesarul pentru iluminatul public și al clădirilor orașului (care este de circa 400 MWh/an). De asemenea, energia termică produsă de Stație este utilizată la încălzirea unei sere.

 

Despre Stația de biogaz de la Seini
Proiectul tehnic al stației de biogaz din Seini a fost făcut în anul 2013 (de Ludan Engineering SRL din București) și a fost implementat în perioada februarie-noiembrie 2015, pentru Ministerul Mediului, ca proiect-pilot care viza reducerea poluării solului cu nutrienți (cauzată de utilizarea în exces, ca îngrășământ agricol, a dejecților de animale/bălegar).
• Stația a fost edificată printr-o investiție de 10,65 milioane de lei, pe strada Fermelor din Seini, pe o suprafață de circa 20.000 mp, acolo unde la momentul construirii existau 7 ferme pentru exploatarea găinilor ouătoare și creșterea puilor de carne, cu un efectiv de peste 2 milioane de capete pe an.
Tehnologia este următoarea: un amestec de 90% dejeuri animale și 10% plante energetice (porumb, sorg, orez, ovăz) este introdus în instalație și, prin digestie anaerobă, bacteriile descompun amestecul în metan, azot și dioxid de carbon, rezultatul fiind o cantitate de biogaz care se convertește în energie termică și electrică.
• În plus, nămolul rezultat (digestant lichid) este un fertilizant agricol natural (bio), care nu afectează solul sau culturile și are calități apropiate de cel al gunoiului de bovine. Și se vinde agricultorilor.

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here