AU PIERDUT – Echipa de fotbal feminin din Baia Mare a pierdut pe teren propriu cu echipa a doua a Politehnicii Timișoara și va încheia campionatul pe locul 5, cu un ultim joc tot la Baia Mare

0
156

FOTBAL FEMININ – LIGA A II-A. Sâmbătă, 18 mai 2024, pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 16-a a Ligii a II-a Seria a 2-a la fotbal feminin, ACS Fotbal Feminin Baia Mare a pierdut, cu 2-6 (1-4), partida cu Politehnica Timișoara 2. Meciul, arbitrat de o brigadă condusă la centru de Kopriva Biro Eniko din Carei, a opus echipele clasate pe locurile 5 (Baia Mare) și 2 (Timișoara).

 

Un meci reprogramat (etapa s-a desfășurat în 3 mai), penultimul din această ediție a campioantului pentru băimărence, disputat fără nicio miză (bănățencele nu au drept de promovare, iar băimărencele sunt singure că vor încheia pe locul 5 – nu pot nici mai sus, nici mai jos) împotriva echipei cu cea mai bună apărare (doar 11 goluri primite în 14 meciuri) și cu apetit pentru gol (au al doilea cel mai bun atac, cu 71 de goluri, față de 45, băimărencele, iar etapa trecută, au învins pe teren propriu ultima clasată, Atletic Drobeta, cu 17-0).

 

Oaspetele și-au respectat statutul de favorite, mai ales că aveau în echipă jumătate dintre jucătoarele de la echipa de Liga I. Meciul nu a început deloc bine pentru băimărence, oaspetele reușind să marcheze rapid 3 goluri și să conducă în min. 20 cu scor de forfait: 0-3. Ionela Năstăsoiu (min. 8), Dania Teodora Noje (min. 12) și Elena Petrișor (min. 19) au fost marcatoarele primelor 20 de minute. Băimărencele reduc din handicapul de pe tabela de marcaj prin Anamaria Samok (min. 21), însă timișorencele intră la vestiare tot cu o diferență de 3 goluri, după reușita lui Alexandra Mogoșanu (min. 40).

 

În repriza a doua, Dariana Szalay reduce din nou din handicap, marcând al doilea gol al băimărencelor (min. 59), Mogoșanu face dubla, marcând al doilea său gol în min. 69, iar în minutele de prelungiri (băimărencele au jucat în inferioritate și numerică în ultimele 10 minute, după accidentarea Adreei Gulin într-un moment în care antrenorul epuizase toate schimbările) Otilia Georgiana Mateescu marchează al șaselea gol al formației din Timișoara.

 

* ACS Fotbal Feminin Baia Mare – Politehnica Timișoara 2: 2-6 (1-4), au marcat Anamaria Samok (min. 21), Dariana Szalay (min. 59) / Ionela Năstăsoiu (min. 8), Dania Teodora Noje (min. 12), Elena Petrișor (min. 19), Alexandra Mogoșanu (min. 40, min. 69), Otilia Georgiana Mateescu (min. 90+2).

 

În urma înfrângerii, Fotbal Feminin Baia Mare rămâne pe locul 5 în clasamentul seriei. În ultima etapă, a 18-a, băimărencele joacă pe teren propriu, în 25 mai, cu Asociaţia Athletic CS United Bihor (loc 6).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here