ANALIZĂ 2MNEWS – Doar 5 partide vor forma Consiliul Județean Maramureș: care este clasamentul pe partide și cum se vor distribui mandate în 2024-2028

3
10898

ALEGERI 2024 – CJ MARAMUREȘ. Din cele 14 partide politice înscrise pe listele de vot pentru accederea în forul deliberativ al județului Maramureș, doar 5 vor forma viitorul Consiliu Județean, care va administra județul în mandatul 2024-2028.

 

Cele 5 sunt PSD, PNL, Alianța Dreapta Unită USR PMP, AUR și UDMR. Se observă revenirea în Consiliul Județean Maramureș a UDMR, după absența partidului etnic din mandatul 2020-2024, precum și new-entry-ul celor de la AUR, niciuna dintre acestea nefiind o supriză.

 

Pentru Consiliul Județean Maramureș, forul deliberativ al administrației județene, care va fi condus în următorul mandat de președintele PSD Maramureș, Gabriel Valer Zetea, cele mai multe voturi le-au adunat social-democrații: 75.073 (37,03%). PSD a fost urmată de PNL, cu 60.493 de voturi (29,84%), marele perdant al acestor alegeri locale în Maramureș.

 

Podiumul este completat de Alianța Dreapta Unită USR PMP, cu 14.571 de voturi (7,19%), care a fost aproape să rateze accederea în Consiliul Județean (fiind o alianță politică, aveau nevoie de minim 7% din voturi). Pragul electoral a mai fost făcut de AUR cu 12.988 de voturi (6,41%) – un procent mai mic decât cel cu care era creditat în sondajele sociologice – și de UDMR, care a adunat 11.116 de voturi (5,48%).

 

Celelalte 9 partide înscrise în cursa electorală nu au reușit să facă pragul de 5%. Iată cum arată clasamentul, cu precizarea că acestea nu sunt rezultatele oficiale, care întârzie să apară (ordonarea s-a făcut după numărul de voturi/procente obținute, formațiunile politica accentuate au făcut pragul electoral):

 

  1. PSD: 75.073 voturi – 37,03% (15 consilieri județeni)
  2. PNL: 60.493 voturi – 29,84% (12 consilieri județeni)
  3. Alianța Dreapta Unită USR PMP: 14.571 voturi – 7,19% (3 consilieri județeni)
  4. AUR: 12.988 voturi – 6,41% (2 consilieri județeni)
  5. UDMR: 11.116 voturi – 5,48% (2 consilieri județeni)

 

  1. Verticala Nouă: 6.810 voturi – 3,36%
  2. SOS România: 5.153 voturi – 2,54%
  3. Forța Dreptei: 4.756 voturi – 2,35%
  4. PER: 3.934 voturi – 1,94%
  5. AD: 2.161 voturi – 1,07%
  6. UUR: 1.923 voturi – 0,95%
  7. PUSL: 1.846 voturi – 0,91%
  8. PNCR: 1.020 voturi – 0,5%
  9. PP: 875 voturi – 0,43%.

 

Analiză comparativă

 

Față de 2020, în 2024 se observă în principal creșterea substanțială (aproape cu o treime) a PSD (care în 2020 a fost păcălită de primarul municipiului Baia Mare din acea vreme să intre într-o coaliție perdantă). Social-democrații au crescut de la 25,14% în 2020 la peste 37% în 2024. Scorul le permite să includă în CJ Maramureș 15 consilieri județeni (aceasta este o estimare, votul nefiind închis la nivel național, iar procentele care vor fi redistribuite, de la partidele care nu acced în forul administrativ județean, pentru completarea celor 34 de mandate de consilieri județeni din Maramureș este dependent de finalizarea numărării voturilor la nivel național).

 

De asemenea, consemnăm regresul PNL, nu foarte mare (procentual 2%), chiar în condițiile unui număr mai mare de voturi adunate (cu circa 1.700), însă pe fondul numărului mai mare de electori prezenți la urne în 2024 și al creșterii semnificative a principalului contracandidat, PSD, a fost suficient pentru înfrângerea la o diferență de circa 15.000 de voturi (peste 7%). Scorul le permite PNL să includă în CJ Maramureș probabil 12 consilieri județeni.

 

Analiza locului 3 din 2024 (Alianța USR PMP) indică faptul că aceasta nu a cumulat voturile obținute în 2020, rămânând practic cu voturile USR, fapt explicabil prin decimarea PMP în urma scindării create de fostul președinte al Mișcării, care a trecut cu o mare parte a echipei la PSD. Probabil Alianța va fi prezentă în for cu 3 consilieri.

 

Dispare din CJ Maramureș în viitorul mandat Pro România, de asemenea, fapt prognozat/anticipat, după ce filiala județeană a fost practic desființată prin trecerea în barca PSD. Însă reintră cu 2 consilieri județeni în forul administrativ al Maramureșului UDMR, care în 2020 a ratat de puțin accederea în CJ Maramureș (4,71%), fapt previzibil după ce noua conducere a formațiunii a adoptat strategia rațională de a înscrie și candidați pentru funcțiile de președinte al CJ Maramureș și pentru mai multe primării, nu doar în UAT-urile cu populație maghiară semnificativă. Alt nou-intrat (de această dată pentru prima oară) în CJ Maramureș este AUR, însă cu un scor electoral care le-ar permite prezența cu 2 consilieri.

 

Ce rezultă din această estimare a numărului de mandate în CJ Maramureș: că PSD va putea face majoritate simplă, de 50%+1 (cu AUR sau cu UDMR – este greu de crezut că vor putea fi convinse ambele partide să coabiteze împreună cu PSD), realizând 17+1 voturi (în CJ are drept de vot și președintele). Pentru o majoritate confortabilă/stabilă, Zetea, viitorul președinte al CJ Maramureș, trebuie să găsească o altă variantă pentru a o crea (de pildă cu PNL, dar oare cei doi adversari politici majori și în Maramureș vor putea trece peste animozitățile din campania electorală?). E o variantă puțin credibilă, dar nu imposibilă.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Indiferent daca o sa faca sa nu majoritatea simpla , tot e un pas in fata ca au castigat consiliul judetean impotriva PNL ului, care se acorda bani exclusiv doar primarilor din partid.

  2. Sa speram ca in Consiliul judetean ,PSD nu va face majoritate simpla cu AUR si UDMR, deoarece in aceasta situatie democratia va fi afectata profund. Partidele constituite pe criterii etnice lezeaza democratia .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here