ZETEA ȘI GUNOIUL – Peste 100 de milioane de euro aruncați pe Apa Sâmbetei: dovada incompetenței, potențată de aroganță și manifestări dictatoriale

3
1516

DIN INTERIOR. Deși fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Valer Zetea, mereu a susținut public că proiectul SMID Maramureș merge ca pe roate, iar în realitate lucrurile stau tocmai pe dos, a sabotat, constant, eforturile depuse de unii dintre consilierii județeni pentru a face lucrurile să se miște în direcția potrivită.

 

Episodul 2017

 

Încă din anul 2017 s-au înmulțit semnele că investiția riscă să fie compromisă, iar problema deșeurilor să se agraveze (fapt confirmat în prezent), prin lipsa locurilor de depozitare a gunoaielor strânse din tot județul. Atunci, pentru a cunoaște situația în detaliu, membrii Comisiei de Mediu din cadrul CJ Maramureș s-au deplasat în comuna Fărcașa, unde au constatat situația jalnică existentă și au discutat cu reprezentanții firmelor care executau lucrări în teren.

 

Constatând că problemele sunt grave, iar lucrările trenează, deși de-a lungul timpului acest proiect a fost finanțat din trei surse (bugetul UE, bugetul național și bugetul județean) cu peste 100 de milioane de euro, consilierii județeni din Comisia de Mediu au convocat-o pe Claudia Breban, managerul proiectului, căreia i-au cerut detalii referitoare la investiția pe care o păstorește și i-au pus în vedere să-i informeze periodic cu privire la stadiul proiectului – solicitarea fiind perfect justificată, dacă ne gândim că forul deliberativ (care adoptă hotărâri) este format din consilierii județeni care trebuie să cunoasca realitatea, pentru a vota în cunoștință de cauză.

 

Contrar legii, normalității și bunului-simț, această solicitare legitimă a aleșilor județului Maramureș l-a înfuriat pe tânarul din Viile Apei, care a fost atins în orgoliul de vătaf (vremelnic, cum s-a dovedit) al Maramureșului, Zetea având o dictatorială răbufnire de personalitate, reproșându-le consilierilor că… îi timorează subalternii (ceea ce, probabil, în raționamentul său cu fisuri de normalitate, le-ar putea afecta capacitatea de a-și îndeplini atribuțiile pentru care sunt plătiți din bani publici).

 

Continuând să-și ia rolul în neserios, Zetea a recurs la amenințări, asigurându-i pe consilieri că dacă vor continua să îi șicaneze (?!) pe angajații instituției publice numită CJ Maramureș, prin formularea de cereri legitime, le va… limita accesul la informații, urmând ca acestea să le fie acordate doar în baza Legii nr. 544/2001 (privind liberul acces la informatiile de interes public)! Erijându-se în unic cunoscator al adevărului suprem, Zetea le-a cerut consilierilor să îi ceară DOAR LUI informații cu privire la proiect. Iată, suntem în postura de a putea crede că, pe lângă abilitățile manageriale „de excepție”, Zetea ar avea și abilități juridice, de disciplină financiară și de strategie de implementare a proiectelor europene. Am putea crede, însă ar fi fals, pentru ca Zetea a dovedit altceva, prin eșecul major al acestui proiect.

 

Înapoi în 2020

 

Au trecut anii, iar SMID Maramureș este departe de a fi finalizat. În viitorul apropiat se întrevede închiderea celor două gropi de gunoi temporare (din Sighetu Marmației și Groși), deși Centrul de Management Integrat al Deșeurilor este tot “în lucru”. Nu mai punem la socoteală faptul că modul “profesionist” în care Zetea și Breban au coordonat proiectul a atras, pe lângă consecințe financiare și consecințe juridice (Curtea de Apel Cluj a decis că depozitul de la Sighetu Marmatiei  trebuie închis, iar Primăria Groși intenționează să acționeze în instanță administrația județeană, din cauza muntelui de gunoaie strânse în depozitul de lângă Baia Mare).

 

Am prezentat starea de fapt, așa cum am aflat-o din interior, pentru ca maramureșenii interesați să afle adevărul în privința unui proiect major al județului, care a consumat peste 100 de milioane de euro și care este departe de a fi finalizat, fiind ținut la secret de Zetea (în perioada în care a condus județul), pe post de băiat cu cheia cheltuielilor în gât, cu drag și speranța că pitorescul Maramureș nu va mai fi îngropat în gunoaie, așa cum este acum…

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Gunoiul este peste tot,mirosul lui persista/
    Te-ai prins Gavrila, beat in zori,victoria nu mai exista/
    Si totusi ca un sarpe te strecori,pe primul loc pe lista/

    N-ai nici rusine,si nici sange-n vine/
    Ooo, sunt la un pas sa ma inbat/
    Cand calca leganat pe langa tine /
    Virginul Nicolae Fat/

    Si-acum vrei iar campanii,ca boul din povesti/
    Ti-arata astia banii, ascunsi pe la Oncesti/
    Nu te mai iarta liberalii,esti victima din start/
    Te baga la ciocane si vii cu capu spart!/

    Iar inapoi, ca nou, cine te mai primeste?/
    Caci la partid e gol,si Ama Man lipseste.!/

    • STIMABILE !!!!
      EXPIRAT NEEXPIRAT NOI CETATENI VREM SAP AFLAM TOT ADEVARU DSPRE ACESTA MEGAAFACERE DIN JUDETU MM DAC VORBIM DI MEGAEXCROCHERIE SAU CE? AVEM LA GUNOAIE IN ORASU NOST CARE NU POT FI DUSE LA ACEL DEPOZIT CAR PUTEA FI GATA DE MULT. DA PRUNCOTANUL O STAT MAI MULT LA NUNTI CA SA CHEFUIASCA LA ONCESTI. ACUMA AM AFLAT CA O FO SI ORGANE PROCURATOARE DI LA DNA SI CHIAR NU MA BIZUIESC CA EI MAI FAC TRABA ACOLO LA DEPOZIT DA MA BIZUIESC PE IONEL BOGDAN CA A FOST VOTAT PRESEDINTE CHIAR DAC EU NU AM VOTAT.
      SE AUDE IONEL BOGDAN!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here