VOLEI – CSVM Zalău – Știința Explorări Baia Mare 3-1 în prima manșă din semifinalele Cupei României

0
47
sursa foto: stiintaexplorari.ro

PAS GREȘIT. Băimărenii au pierdut cu 1-3 la seturi (23-25, 20-25, 28-26, 23-25) prima manșă a semifinalei de Cupă a României disputată astăzi pe terenul celor de la CSVM Zalău (de menționat că sălăjenii sunt și deținătorii trofeului). Întâlnirea a fost arbitrată de bucureștenii Florin Dragomir și Silvian Lungu.

 

Explorări nu a putut conta în acest meci pe serviciile lui Robert Țuțea (accidentat) și Alan Domingos (plecat în Ungaria pentru a-și prelungi viza de ședere în România).

 

Echipa băimăreană a ajuns în penultimul act al competiției după ce a învins de două ori cu 3-0 pe VCM LPS Piatra Neamț (ambele partide s-au disputat în Baia Mare), în timp ce CSVM Zalău a trecut de Unirea Dej cu 3-0 (în deplasare) și 3-1 (pe teren propriu).

 

Returul partidei de cupă se va disputa la Baia Mare, pe data de 8 februarie, învingătoarea acestei duble întâlniri urmând să joace finala cu câștigătoarea dintre CS Arcada Galați și SCMU Craiova.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ