VICTORIE PE MUCHIE DE CUȚIT – Minaur a învins la limită, la Baia Mare, CSU Suceava și a urcat pe locul 4

0
305

HANDBAL – LIGA NAȚIONALĂ. Miercuri, 8 decembrie 2021, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare, Minaur a întâlnit în prologul etapei a 15-a a Ligii naționale CSU din Suceava, partidă pe care a câștigat-o cu 29-28 (16-11). A fost un meci care a opus echipele de pe locul 6 vs. locul 11 și care a fost mai echilibrat decât se întrevedea, însă s-a finalizat cu o victorie muncită a băimărenilor.

 

Echilibrul s-a păstrat în primele 20 de minute, după care Minaur s-a desprins la 4 goluri și părea a intra într-un grafic lipsit de emoții pentru suporteri, însă sucevenii au egalat, mergând din nou cap la cap, o perioadă, cu gazdele. A urmat o nouă desprindere aparent liniștitoare a băimărenilor, în a doua treime a ultimei reprize, dar Kbilashvili (de două ori) și Stanciuc (din 7 metri), profitând și de lovitura de la 7 metri ratată de Bera în ultimul minut (pe lângă poartă), au readus speranțele oaspeților (29-28).

 

Dar experiența gazdelor și norocul (în ultima secundă, Roșu, scăpat pe contraatac singur cu Terekhov a aruncat în transversală) s-au dovedit decisive, Minaur păstrând avantajul minim, dar care le-a adus punctele puse în joc și a propulsat echipa, deocamdată, pe locul 4.

 

Pentru băimăreni au marcat Vujic și Bera (câte 5 goluri), Da Silva Mollino (4 goluri), Nagy, Buzle, Vujovic și Kotrc (câte 3 goluri), Huta, Buguleț și Cip (câte 1 gol). De la oaspeți s-au remarcat Stanciuc (6 goluri), Roșu (5 goluri), Furak și Kbilashvili (câte 4 goluri).

 

Următorul meci pentru Minaur pare o misiune imposibilă: sâmbătă, 11 decembrie, tot la Baia Mare, dispută partida restantă din etapa a 14-a cu campioana națională, Dinamo, echipă care până acum are 12 victorii din 12 partide. Însă până sâmbătă e liniște: Minaur s-a calificat în optimile EHF European Cup și au dublat calificarea cu o victorie în campionat, care i-a urcat în careul fruntaș.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here