VICTORIE – Minaur Baia Mare învinge CSU Suceava, la București, după un meci controlat în totalitate, în care a marcat și portarul

0
241

LIGA NAȚIONALĂ HANDBAL. Luni, 10 mai 2021, de la ora 17.30, în etapa a 29-a a Ligii Naționale de handbal masculin – parte din turneul organizat în Sala Rapid din București, Minaur Baia Mare a învins cu 30-25 (13-11) CSU Suceava, echipă clasată înaintea acestei etape pe locul 12, cu 26 de puncte (băimărenii erau pe locul 5, cu 47 de puncte).

 

Cu Buzle și Bera în zi bună, Minaur și-a început dominația chiar din debutul meciului, în min. 10 având deja 3 goluri diferență pe tabela de marcaj (5-2), iar în min. 20 ecartul crescând la 6 goluri (11-5). La 12-5, băimărenii se relaxează și dau prilejul sucevenilor să revină în joc și să marcheze de 5 ori, repriza fiind încheiată cu golul lui Ionuț Ramba: 13-11.

 

În cea de-a doua repriză, scenariul se repetă și după primele 10 minute Minaur conducea din nou cu o diferență confortabilă de 4 goluri (19-15), diferență păstrată până în min. 50 (23-19). Suceveanul Loic încearcă să-și impulsioneze echipa cu un gol (23-20), dar băimărenii mai apasă o dată pedala de accelerație, înscriu 4 goluri consecutive și duc scorul la 27-20. Era minutul 54 și soarta partidei era stabilită.

 

În ultimele 6 minute sucevenii au jucat doar pentru reducerea diferenței, iar băimărenii în așteptarea semnalului de final, moment în care tabela de marcaj indica 30-25, într-un meci în care cele două echipe au fost egale doar la minutele de eliminare (16-16). Pentru echipa lui Alexandru Sabou au înscris: Buzle (7 goluri), Bera și Kotrc (câte 4 goluri), Căbuț și Ramba (3 goluri), Skrobic și Cip (2 goluri), Haiduc, Buguleț, Nagy, Dobra și portarul Ionuț Ciobanu (câte 1 gol).

 

De la suceveni s-au remarcat Popia (4 goluri) și Stanciu (3 goluri). După această etapă, băimărenii rămân pe locul 5, cu 50 de puncte (cu 4 puncte mai puține decât CSM București – implicit, nu mai pot urca în clasament – și cu 2 puncte mai multe decât).

 

Marți, 11 mai, tot în Sala Rapid, Minaur joacă în ultima etapă a ediției 2020-2021 cu AHC Potaissa Turda, echipă aflată pe locul 2, loc pe care-l poate pierde în urma unei înfrângeri cu Minaur, coroborată cu o victorie, previzibilă, în ultima etapă a AHC Dobrogea Sud (care joacă cu HC Buzău). Implicit, și Minaur poate pierde locul 5, în urma unei înfrângeri în meciul cu turdenii și a unei victorii a echipei CSM Focșani 2007 (care joacă în această ultimă etapă cu CSM Făgăraș, echipă iminent retrogradată). Meciul Minaur Baia Mare – AHC Potaissa Turda va fi transmis în direct, de la ora 15.50, de TVR 2.

 

* Foto generice @ Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here