VICTORIE – Minaur a câștigat cu norvegiencele de la Storhamar, în primul meci al grupelor EHF European League: cum au văzut scandinavele meciul

0
455

HANDBAL FEMNIN. CS Minaur Baia Mare a învins sâmbătă, 9 ianuarie 2021, pe teren propriu, într-un meci fără spectatori, în primul meci disputat în Grupa C a EHF European League, echipa norvegiană Storhamar Håndball Elite.

 

În pofida faptului că scandinavele porneau cu a doua șansă, jucând, așa cum au precizat după meci, “împotriva unei echipe foarte puternice, multinaționale, cu mai multe internaționale în lot, printre care suedeza Blohm, românca Laslo și puternica trăgătoare sârbă Kovacevic”, au jucat de la egal la egal cu Minaur, având în repriza a doua, în două rânduri, avantaj de câte 5 goluri pe tabela de marcaj (22-17 și 26-21).

 

Până la urmă, datorită unui final pe care l-au gestionat mai bine, băimărencele au câștigat meciul din Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” cu 33-29 (14-13). Pentru Minaur au înscris: Jovana Kovacevic (9 goluri), Andreea Cristina Popa (8 goluri), Cristina Laslo (7 goluri), Linn Blohm și Ana-Maria Tănăsie (câte 2 goluri), Jelena Lavko, Filippa Idehn, Larissa Fais Munhoz Araujo, Asuka Fujita și Anca Georgiana Polocoşer (câte un gol).

 

De la scandinave, cele mai bune marcatoare au fost Guro Nestaker (9 goluri), Tonje Enkerud (5 goluri), Emilie Margrethe Hovden, Maja Jakobsen și Ellen Marie Folkvord (câte 4 goluri). Oricum, după partidă, conducerea clubului norvegian a precizat pentru fanii echipei că fetele au făcut un meci eroic, subliniind că au jucat împotriva favoritei, care are o apărare “extrem de agresivă și ofensivă”, remarcând în special prestațiile portarului Filippa Idèhn (care “a contribuit, spre finalul meciului, la înclinarea a rezultatului în favoarea gazdelor”) și Jovana Kovacevic (o trăgătoare bună, care a punctat “prea des”).

 

Duminică, 10 ianuarie 2021, este programat celălalt meci al grupei, Thuringer HC – Astrahanocika Astrahan. Minaur va juca următorul meci din grupă în 20 februarie, cu Thuringer HC, în deplasare.

 

* Foto: Dan Potor/ Sport Pictures

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here