VICTORIE LA SCOR – Minaur câștigă la Timișoara, după un final entuziasmant, și este pe locul 4 în Liga națională

0
212

HANDBAL – LIGA NAȚIONALĂ. Sâmbătă, 26 martie 2022, în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara (numită de localnici Olimpia), în meci contând pentru etapa a 22-a a Ligii naționale de handbal masculin, SCM Politehnica Timișoara a pierdut, cu 30-36 (17-17), în fața echipei Minaur Baia Mare. În tur, Minaur s-a impus la Baia Mare la limită, cu 32-31, iar gazdele, care veneau după o victorie la scor, surprinzătoare, în fața Stelei (34-26) vizau o revanșă care să le liniștească orgoliul.

 

După o primă repriză în care cele două echipe au fost într-un echilibru perfect (Minaur a mers la Timișoara fără Nagy, Buzle, Bera și Cip), intrând la vestiare la egalitate pe tabela de marcaj (17-17), în repriza a doua, băimărenii au făcut un joc excelent, reușind să se impună categoric și fără nicio să lase nicio umbră de speranță gazdelor. Doar 4 minute s-a menținut echilibrul jocului (min. 34, 19-18), apoi Vujovic, Csepreghi și Buguleț ducând Minaurul la 19-21.

 

Pe fondul eliminării lui Ovidiu Ardelean, gazdele revin în joc și trec din nou la conducere (min. 38, 22-21), însă în ultimele 10 minute se intră tot la egalitate: 27-27. Alb-violeții au motivat după partidă că au resimțit din plin descalificarea lui Marius Sadoveac din min. 46 (pentru 3 eliminări temporare), fapt care “a dereglat mecanismul echipei”.

 

În ultimele 10 minute, Minaur a dominat partida, înscriind de 10 ori prin Kotrc și Căbuț (triple), Vujovic, Vujic, Huta și Buguleț. Fluier final și victorie la 6 goluri diferență: 30-36 (17-17). Pentru Minaur au marcat: Kotrc (8 goluri), Vujovic (7 goluri), Csepreghi (6 goluri), Căbuț (5 goluri), Buguleț (4 goluri), Huta (3 goluri), Vujic, Pop și Da Silva Mollino (câte 1 gol). De la gazde s-au remarcat: Sadoveac (12 goluri), Fenici și Năsăsie (câte 4 goluri).

 

În urma victoriei, Minaur se clasează pe locul 4 (unul important prin prisma faptului că asigură participarea în EHF European League, a doua cupă valorică a handbalului intercluburi de pe continent). Etapa viitoare, în 2 aprilie 2022, de la ora 11.00, Minaur joacă la Baia Mare cu CSM București (locul 7).

 

* Foto generică (Milan Kotrc): @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here