VICTORIE LA FILEU – Explorări Baia Mare a învins Știința București

0
221

VOLEI MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ. Sâmbătă, 12 februarie 2022, în sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii naționale de volei masculin (Divizia A1), Știința Explorări a învins, cu 3-1 (25-18, 25-15, 22-25, 25-23), CSU Știința București.

 

Meciul, arbitrat de cuplul Cristian Șanta & Marius Șanta a opus echipele de pe locul 8 (Explorări Baia Mare) vs. locul 9 (Știința București) – cele două echipe erau departajate de 1 punct în clasament -, iar băimărenii aveau de luat o revanșă, după înfrângerea din turul sezonului regulat, când au pierdut cu 2-3 la București.

 

Și au reușit, după o oră și 37 minute de joc efectiv, în special datorită blocajului și a serviciilor mult mai bune decât ale adversarilor. De altfel, la principalii parametri tehnici, doar la atacuri reușite s-au impus oaspeții (46 vs. 55), la restul capitolelor impunându-se detașat Explorări: 12-5 la puncte din blocaj, 12-3 la ași (punct direct din serviciu) și 27-18 la puncte pe greșeala adversarului.

 

Pentru Explorări au punctat: Tarța (18 puncte), Aldea (14 puncte), Moreira și Dragomir (câte 12 puncte), Cheagă (11 puncte) și Taboada (3 puncte). De la bucureșteni s-au remarcat Druță (32 de puncte, mai mult decât toată echipa oaspete la un loc – toți ceilalți componenți au echipei au adunat 31 de puncte), Didorciuc (11 puncte) și Kowalewski (8 puncte).

 

În urma victoriei, băimărenii rămân pe locul 8 în clasamentul Ligii naționale, cu 21 de puncte obținute din 6 victorii și 11 înfrângeri (din care 4 în set decisiv, 2-3). În etapa următoare, a 18-a, Explorări Baia Mare joacă în 16 februarie, în deplasare cu U. Cluj, un meci pe care ar trebui să-l câștige, clujenii fiind pe loc retrogradabil, penultimul (locul 11), cu doar 7 puncte obținute din 3 victorii și 14 înfrângeri.

 

* Foto: @Știința Explorări Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here