VICTORIE IMPORTANTĂ – Minaur câștigă la Baia Mare meciul cu Dobrogea Sud și urcă, temporar, pe locul 3

0
321

HANDBAL – LIGA NAȚIONALĂ. Miercuri, 16 februarie, în Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci contând pentru etapa a 19-a a Ligii naționale de handbal masculin, CS Minaur Baia Mare a câștigat, cu 29-27 (15-12), cu HC Dobrogea Sud, urcând, temporar, pe locul 3 în clasament.

 

Partida, arbitrată de cuplul nemțean Ionuţ Ifrim & Ovidiu Ilisei și televizată de TVR 2, a opus echipele de pe locul 5 (Minaur) și locul 4 (Dobrogea). O precizare, în această ediție a campionatului este foarte importantă clasarea pe primele 4 locuri: campioana intră direct în grupele Champions League, iar echipele de pe locurile 2-4 vor participa în European League (a doua competiție valorică). În tur, constănțenii au câștigat cu 26-22, iar precedentul meci din Baia Mare, în octombrie 2020, a fost câștigat tot de ei (cu 29-28) – de altfel, în ultimele 5 meciuri directe, Dobrogea Sud avea un avanataj minim: 3-2.

 

Un meci desfășurat după un șablon ireal: echilibrat în prima jumătate a reprizelor, dominat de Minaur la finalul acestora. De asemenea, băimărenii și-a permis să renunțe la presiune în ultimele 3-4 minute din fiecare repriză (când n-au mai înscris), pentru că au știut să-și creeze avantajul liniștitor. O victorie mare pentru gazde (oaspeții veneau după un rezultat de egalitate cu campioana Dinamo), care urcă, temporar, până pe locul 3 al Ligii (cel mai probabil, va coborî pe locul 4, după meciul de la București, dintre Steaua și U. Cluj), dar, foarte important, pune 2 puncte între ea și Dobrogea Sud, echipa cu care luptă pentru locul 4 (calificant în a doua competiție valorică intercluburi din Europa).

 

Pentru Minaur au înscris: Bera, Cip și Vujovic (câte 5 goluri), Buguleț, Nagy, Da Silva Mollino și Căbuț (câte 3 goluri), Pop (2 goluri). De la oaspeți s-au remarcat Stankovic (8 goluri) și Andrei (6 goluri). Duminică, 27 februarie, Minaur joacă în etapa a 20-a în deplasare, la CSM Focșani 2007 (locul 6).

 

* Foto generică (Bera): @Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here