VERIFICARE – Minaur a câștigat categoric la Zalău, în meci de pregătire pentru semifinala barajului de promovare în Liga a II-a

0
255

MECI DE PREGĂTIRE. În meci de pregătire disputat miercuri, 18 mai 2022, pe Stadionul Municipal din Zalău, SCM Zalău a pierdut, cu 1-7 (3-0), partida cu CS Minaur Baia Mare, echipă calificată de pe locul 1 în semifinala barajului de promovare în Liga a II-a, pe care o va disputa împotriva echipei Metalurgistul Cugir (locul 2 în Seria a 9-a), în 25 mai (la Cugir) și în 28 mai (returul, la Baia Mare). Zălăuanii activează în play-off-ul Seriei a 10-a (unde sunt pe locul 1), iar băimărenii în play-out (unde, la fel, sunt pe locul 1).

 

Partida amicală/de pregătire a fost o ocazie pentru antrenorii celor două echipe (Marius Munteanu – SCM Zalău și Ciprian Danciu – Minaur Baia Mare) de a le da șansa să evolueze unor jucători mai puțin folosiți în această ediție de campionat, care-și derulează ultima etapă la sfârșitul acestei săptămâni (în deosebi echipa sălăjeană, la care au jucat mai mulți juniori de la grupele de republicani).

 

S-a jucat două reprize a câte 40 de minute, băimărenii impunându-se categoric, cu 7-1. Pentru Minaur au marcat Raphael Stănescu, Patrick Petre, Viorel Chinde, Marco Petran, Sergiu Ciocan și Ciprian Stanciu (ultimul de două ori), iar pentru gazde a înscris (la 3-0) Sergiu Pop.

 

Minaur joacă sâmbătă, 21 mai, de la ora 18.00, pe Iclod Arena, ultimul meci al acestei ediții de campionat (va termina Seria a 10-a pe locul 1) în compania FC Someşul Dej (locul 4 – în cele 8 meciuri din play-off, dejenii au marcat un singur gol).

 

* Foto: @SCM Zalău

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here