ULTIMUL MARTOR – Omagiu evreilor deportați: concurs de pictură și grafică pentru liceeni, cu tema Turnul de Apă din Baia Mare și Holocaustul

0
341

Elie Wiesel: „A uita ar fi nu numai periculos, ci și jignitor;
a uita morții ar fi asemănător cu a-i ucide a doua oară.”

 

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ. La 31 mai 1944 pleca din gara Baia Mare primul tren cu evreii strânși din ghetourile de pe raza orașului. În vagoane au fost înghesuite 3.073 de persoane.

 

La doar câteva zile distanță, mai exact în 5 iunie, a plecat din gara Baia Mare al doilea transport cu evreii strânși din ghetourile de pe raza orașului. În vagoane au fost înghesuite 2.844 persoane. Au fost îndesate aproximativ 70 de persoane în fiecare vagon. Destinația lor a fost lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau.

 

Majoritatea au fost uciși la scurt timp după sosire; o pierdere uriașă pentru orașul Baia Mare și împrejurimi.

 

Turnul de Apă de la fosta gară din Baia Mare este ultimul martor de la deportarea evreilor din Baia Mare și împrejurimi. Azi, el încă stă în picioare.

 

La 5 iunie 2023, împreună cu liceele din Baia Mare, Baia Sprie, Șomcuta Mare și alte unități de învățământ, Asociația Maramureș Heritage aduce un omagiu evreilor deportați. Organizăm un concurs de lucrări de artă (pictură, grafică), care să aibă ca temă principală Turnul de Apă din orașul Baia Mare și Holocaustul. Parteneri în acest demers ne sunt ISJ Maramureș, CCD Maramureș și Fundația Tarbut din Sighet.

 

Astfel, lucrările se vor trimite pe adresa de email [email protected] până la 24 mai 2023, specificând liceul și numele elevului/elevilor care au ales să participe la acest proiect.

 

Toate lucrările vor intra într-un proces de jurizare. Juriul este format din dr. Aura Pintea – autoarea cărții Imaginea evreilor din Maramureş în memoria colectivă, Alina Marincean – curator Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației și Peninah Zilberman – președinta Fundației Tarbut din Sighet și fiica unor supraviețuitori ai Holocaustului.

 

Trei lucrări vor fi recompensate de Asociația Maramureș Heritage, iar în octombrie 2023 Asociația Maramureș Heritage și-ar dori să prezinte toate lucrările într-o expoziție.

 

Cotos Robert, președinte Asociația Maramureș Heritage



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here