ULTIMA ORĂ – Drusal a anunțat autoritățile că face o concesie: află ce condiție au pus pentru a reîncepe salubrizarea în Baia Mare și cât sunt datoriile totale

3
8918

EXCLUSIV. Surse informate și implicate au precizat pentru 2mnews că în urma conflictului dintre autoritățile municipiului Baia Mare și cele județene (CJ Maramureș și ADI Deșeuri) și operatorul privat Drusal SA Baia Mare, cauzat de restanțele foarte mari ale Primăriei Baia Mare la plata serviciului de salubritate, firma a încercat o ultimă amiabilizare a situației, în special din cauza modului în care arată acum municipiul reședință de județ, realmente îngropat în gunoaie, și al strategiei defectuoase ale celor care au încercat fără rezultate să efectueze acest serviciu (chiar cu încălcarea regulată a mai multor legi, sub protecția șefilor instituțiilor abilitate să vegheze la respectarea legilor și a celor menite să sancționeze ilegalitățile).

 

Astfel, Drusal SA a emis o adresă către Primăria Baia Mare și către autoritățile contractante (ADI Deșeuri și Consiliul Județean Maramureș), informând că pentru a avea suficiente resurse financiare în vederea reluării serviciului de salubrizare în municipiul Baia Mare mai trebuie să fie plătite complet cele mai vechi 5 (!) facturi (acestea totalizează circa 3,9 milioane de lei) și că acceptă ca restul numeroaselor facturi neplătite să fie plătite eșalonat, în fiecare lună, începând cu ianuarie 2022 astfel: lunar, pe lângă factura curentă, să se plătească și câte o factură restantă, în ordinea vechimii acestora.

 

Simplificat, operatorul de salubritate a comunicat că reîncepe colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor menajere din Baia Mare dacă li se achită 3,9 milioane de lei din datoria totală, pentru restul sumei fiin dispus să aștepte, cu condiția să fie plătită lunar atât contravaloarea serviciului efectuate, cât și o factură restantă.

 

Dacă nu pare de bun-simț cererea (de a fi plătit pentru serviciile efectuate și recpeționate și facturate), să vă spun care este situația datoriilor municipalității Baia Mare, controlată de primarul Cătălin Cherecheș, către firma Drusal: 13 milioane de lei pentru salubritatea menajeră, 9 milioane de lei pentru salubritatea stradală și 4,5 milioane de lei arierate (sume câștigate definitiv în instanță). Total: 26,5 milioane de lei. Atât.

 

Să ai datorii de 26,5 milioane de lei la salubritate, pentru că ești rău-platnic și nu vrei să plătești ce ai comandat, dar să ornezi cu opulență, kitsch și indiferență orașul cu luminițe, asta denotă iresponsabilitate crasă.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. Ce a mai mare păcăleală,să se plateasca Drusalul,la început de an,cu impozitul….primăria încasează toți bani odată de la oameni,i folosește d-zeu știe pe ce.Si nu -imai furnizează la Drusal,decât atunci cînd au chef sî bineînțeles eșalonat.
    Daca rămînea cum a fost ,mergea omul si platea ce avea si Drusalul primeau bani direct,nu-i mai căpușa primăria .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here