TROFEU RATAT – Trofeul EHF European Cup pleacă de la Baia Mare în satul norvegian Nærbø: Minaur a pierdut și returul finalei cu amatorii de la Nærbø IL

1
357

FINALA EHF EUROPEAN CUP 2022. Sâmbătă, 28 mai 2022, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, în meci decisiv (retur) al finalei EHF European Cup, Minaur Baia Mare a pierdut, cu 26-27 (10-13), partida cu echipa norvegiană Nærbø IL, care a intrat în posesia trofeul european, după ce au învins și în meciul tur cu 29-25 (15-12).

 

Meciul, un eveniment sportiv unic în România anului 2022 (finala pentru un trofeul european al unui sport de echipă), s-a disputat, previzibil, sold-out (cu casa închisă), toate biletele, peste 2.200, fiind vândute într-un oraș care respiră handbal din 1974 – Minaur tocmai a aniversat 48 de ani de la fondarea clubului, primul exclusiv de handbal din țară.

 

Partida, arbitrată de cuplul slovac Andrej Budzák & Michal Záhradník, a început atât de tacticizat încât timp de aproape 5 minute tabela de marcaj a rămas neclintită. Noua vicecampioană a României a jucat așa cum și-a dorit: într-o atmosferă în care era dificil să-ți auzi gândurile. Mi-na-ur a răsunat din peste 2.200 de piepturi, din peste 2.200 de inimi care au bătut pentru retrăirea momentelor de glorie oferite în anii ’80 de magicienii lui Lascăr Pană, cel care tronează acum pe un perete al sălii privind terenul pe care au scris istorie Maricel Voinea, Nicolae Neșovici, Doru Porumb, Gheorghe Covaciu, Mihai Mironiuc, Ioan Marta, Iosif Boroș, Alexandru Stamate, Sorin Rădulescu, Olimpiu Flangea, Iosif Oros, Mircea Petran, Viorel Haiduc, Petre Avramescu, Dorel Iacob, Adi Popovici, Gheorghe Andronic, Attila Halmaghi, Liviu Pavel, Gabriel Cosma, Dănuț Ionescu, Costel Coman, Sorin Cuc, cei care în 1985 și 1988 au câștigat Cupa IHF/EHF.

 

Pentru a întoarce soarta finalei, Minaur avea misiunea de a recupera devansul stabilit de norvegieni în urmă cu o săptămână, în DNB Arena din Stavanger, în condițiile în care jucau în fața propriilor suporteri, la Baia Mare, într-o sală în care și-a dovedit invincibilitatea în această ediție a EHF European Cup (6 victorii din 6 meciuri) – pe de altă parte, deși Nærbø a pierdut ultimele 3 meciuri în deplasare în această competiție, n-a venit ca mielul la tăiere, având ascendentul moral oferit de cele 4 goluri.

 

Dar nu era pentru prima dată când Minaur începea cu un devans de 4 goluri, în turul 3 al acestei ediții a EHF European Cup băimărenii lui Alexandru Sabou s-au confruntat cu o situație similară, începând returul cu sârbii de la RK Partizan Belgrad de la 26-30. Însă pe podeaua din Baia Mare Minaur a întors rezultatul, câștigând cu 28-23 și calificându-se cu 54-53 la general. E o echipă care a știut să se reinventeze în cele mai grele momente. Iar un astfel de moment era acum. Ce motivația exista! Oportunitatea câștigării celei de-a treia cupă europeană din istoria Minaurului.

 

Însă în viață nu toate dorințele se-mplinesc. Cu o zi deplorabilă, Minaur n-a reușit nici măcar să învingă. Verișorii Haugseng (Andreas, fiul antrenorului secund, și Tord, nepotul acestuia) au înscris câte 6 goluri din 6 aruncări. Eficiență 100%. Și asta în condițiile în care unul dintre puținii componenți ai Minaurului care au jucat ceva în această partidă, portarul ucrainean Anton Terekhov, a fost poate cel mai bun de pe teren, stăvilind o înfrângere care putea să ia proporții.

 

Raționalii au sperat doar 10 minute că această cupă europeană va rămâne în Baia Mare – atunci era 3-1, după golurile lui Vujovic și Da Silva Mollino (2). Apoi norvegienii au egalat, s-au distanțat pas cu pas și la finalul reprizei era 10-13. Devansul a crescut de la 4 la 7 goluri. Nimeni nu părea îngrijorat de asta, ci de faptul că, paradoxal, niciunul dintre tunarii Minaurului (Vujovic, Căbuț, Vujic, Kotrc, Buzle) nu era în mână.

 

Cu toate acestea, jucând atât de slab cum n-au făcut-o prea des, Minaur a reușit să egaleze după o triplă a revenitului Vujovic: 23-23 și timp mai era (10 minute). Însă în doar 3 minute norvegienii au refăcut diferența de 3 goluri, Hamre, Naerland și Haugseng ducând scorul la 23-26. Era deja minutul 53 și Minaur avea nevoie de o minune, care astăzi n-a mai venit. A venit în schimb golul lui Da Silva Mollino, dar Thue a dus repede scorul la 24-27, iar antrenorul danez Heine Ernst Jensen și-a scuturat pantalonii scurți și a introdus rezervele, băimărenii reușind să mai reducă scorul: 26-27.

 

S-a terminat meciul, festivitatea de premiere, nu pleacă nimeni. Băimărenii respectă competiția. Și când vor pleca toți, în sală vor rămâne ecourile, Mi-na-ur, Mi-na-ur. Amatorii de la Nærbø IL au fost mai buni decât toți profesioniștii și au scris istorie la Baia Mare, câștigând trofeul european la prima lor participare în vreo competiție europeană. Este primul trofeu câștigat de vreo echipă norvegiană de handbal masculin din 1996. Nærbø IL a încheiat astăzi, la Baia Mare, o așteptare de 26 de ani. Visul lor s-a împlinit. Băimărenii mai așteaptă. Sunt 34 de ani de la câștigarea ultimului trofeu european.

 

Dacă ar trebui să votăm pentru MVP-ul partidei am vota pentru… public. Și cel băimărean, generos, atașat, cunoscător, vocal, dar și pentru cei 50 de norvegieni la fel de fantastici ca și băimărenii, cu două tobe aduse din satul lor, de la 2.500 de kilometri depărtare, pentru a-și trăi un vis. Din nefericire în sport există un singur învingător. De reagulă, cel mai bun. Și astăzi a fost la fel: tinerii norvegieni au fost mai buni. Însă ambele echipe merite felicitate pentru performanța din această ediție a EHF European Cup: și Nærbø IL și inima noastră orange, Minaur Baia Mare.

 

Doar pentru statisticieni, cu amar, dragoste și respect pentru competiție, dar mai ales pentru acest club, Minaur, un soi de casetă tehnică la final de scriere. Pentru Minaur au înscris: Vujic (6 goluri), Buzle, Vujovic, Da Silva Mollino (câte 4 goluri), Căbuț (3 goluri), Buguleț (2 goluri), Teca, Kotrc și Cip (câte 1 gol). De la oaspeți s-au remarcat Andreas Haugseng și Tord Haugseng (câte 6 goluri), Svensgård și Thue (câte 4 goluri).

 

Cătălin VISCHI, Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Trist dar adevarat !
    Dupa esecul de azi ar trebuii sa ne trezim la realitate.Handbalul jucat cu suflet,de placere si dragostea pentru acest sport au invins profesionistii platiti regeste cu bani publici ! Campionatul nostru este unul slab,confirmat de rezultatul celor doua meciuri unde vicecampioana Romaniei, nu a putut rezista in fata unei echipe de amatori.Si toate astea in a treia cupa ca valoare ,alaturi de echipe mediocre.Pe scurt finala de azi nu poate fi comparata cu cele din 85 si 88.In anii aceia am avut doar handbalistii romani cu inima mare,acum doar mercenari pentru care handbalul este doar o metoda de a face usor bani frumosi.
    Cel mai bun exemplu este marele Csepreghi,care mai bine de un an a incasat bani fara sa joace si azi cind era nevoie de el nu a fost in stare sa marcheze nici din 7 m !Dezamagire,lipsa de daruire,dezmat pe bani publici.Iluzia in care traim s-a spulberat azi,iar baimarenii au trait o mare dazamagire.Dar oare jucatorii,antrenorii,conducatorii si politicienii din oras mai au curajul sa se uite in ochii baimarenilor ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here