HOTEL DE VÂNZARE. Eurohotel din Baia Mare, situat pe B-dul București nr. 23, va fi scos la vânzare, decizia finală fiind luată de proprietarul SIF Hoteluri SA, în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) din 21 decembrie 2022. Practic, AGEA a împuternicit Consiliului de Administrație să decidă metoda optimă de vânzare (inclusiv prin negociere directă) și prețul tranzacției (în baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator independent, membru ANEVAR).
![]() |
Vânzarea Eurohotel, unitate de cazare cu trei stele, se va face printr-un transfer cu titlu universal de bunuri (active și pasive), adică al întregii activități hoteliere, economice și comerciale desfășurate, fiind similară cu cea de dată mai recentă, prin care SIF Hoteluri SA (al cărui director general este Vasile Radu Bîrlea) a vândut hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea, cu 11 milioane de euro, către Elias Power SRL – anul trecut, compania a mai vândut și hotelul Rusca din Hunedoara.
În afara hotelului din Baia Mare, SIF Hoteluri (holdingul hotelier al SIF Banat-Crișana, care deține aproape 99% din acțiuni) mai deține doar două hoteluri, la Timișoara și Cluj-Napoca (unde mai deține și autogara Beta). În primele 9 luni ale acestui an, compania a raportat o cifră de afaceri de 16 milioane de lei, cu 63% mai mare decât cea din primele 9 luni ale anului 2021.
Cătălin VISCHI
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.
Buna,mai este de vinzare si la ce pret,mar interesa,daca ma poate ajuta cineva cu o informatie,daca sa vindut sau mai este de vinzare.
A fost vândut în urmă cu 9 luni.
Achiziționat deja de stimabila și cinstita Sorina Pintea !!!
De unde ai tu aceasta informatie?
Nu conteaza. Important e ca a avut dreptate.