UPDATE: TRADIȚIE – Paradă specială care aniversează 300 de ani de la apariția brondoșilor din Cavnic

0
504

SPECIAL. Pentru că în acest an, conform administrației locale, brondoșii din Cavnic aniversează 300 de ani de la prima apariție atestată documentar, vineri, 15 decembrie 2017, va fi marcat acest moment printr-o paradă de anvergură.

 

Parada aniversară pornește de la Casa de Cultură din localitate, la ora 8.30. Brondoșii sunt tineri mascați, care colindă pe străzi în preajma sărbătorilor de iarnă, obicei păstrat cu sfințenie încă de la invazia tătarilor din 1717, despre care se spune că au fost alungați din oraș cu ajutorul brondoșilor. Astăzi, conform credinței locale, în preajma Crăciunului, brondoșii alungă spiritele rele, iar cei care îi primesc în casă au noroc tot anul.

 

UPDATE: marți, 12 decembrie 2017, ora 17:20. Conform unui anunț de ultimă oră din partea organizatorilor acestui eveniment, întrucât pe data de vineri 15 decembrie a fost decretată zi de doliu național (ca urmare a decesului Majestății sale, Regele Mihai I), parada tradițională a brondoșilor din Cavnic a fost reprogramată pentru data de luni, 18 decembrie, de la ora 8:30, ea urmând să se desfășoare pe același traseu stabilit anterior (cu începere de la Casa de Cultură din Cavnic).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here