TOP 2022 – Știința Explorări Baia Mare și-a desemnat cei mai buni voleibaliști ai anului: pentru a doua oară consecutiv, extrema Marius Cheagă pe locul 1

0
195
De la stânga la dreapta: Crișan, Taboada, Cheagă, Tarța, Aldea

EXPLORĂRI BAIA MARE – CLASAMENTUL ANULUI. După un an în care CS Știința Explorări Baia Mare s-a clasat pe locul 7 în sezonul 2021-2022 al Ligii naționale de volei masculin, iar în sezonul 2022-2023 a încheiat anul pe locul 9 (cu 11 puncte: 4 victorii și 7 înfrângeri), echipa de volei masculin a CS Știința Explorări Baia Mare a comunicat clasamentul celor mai buni sportivi în anul 2022.

 

Pentru a doua oară consecutiv, extrema Marius Cheagă (28 de ani) a fost desemnat cel mai bun sportiv al prim-divizionarei din Baia Mare, însă dacă anul trecut Cheagă a ocupat prima poziție a clasamentului împreună cu liberoul Laurean Crișan, acum a fost desemnat singur pe locul 1.

 

Clasamentul a fost întocmit în urma exprimării opțiunilor de conducători, manageri și antrenori ai secției de volei masculin (antrenor principal Marius Botea, antrenor secund Sorin Pop, antrenor coordonator Adrian Arbuzov) și arată așa:

 

  1. Marius Cheagă (28 ani, extremă);
  2. Lyvan Taboada (24 ani, ridicător) și Mihai Tarța (27 ani, universal);
  3. Laurean Crișan (24 ani, libero) și Veniamin Aldea (28 ani, centru).

 

Returul Ligii Naționale este programat să înceapă în 14 ianuarie 2023, băimărenii urmând să joace acasă, cu CSM Suceava (loc 11).

 

* Colaj 2mnews: foto @CS Știința Explorări Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here