TOATE DETALIILE – A fost introdus în licitație contractul pentru Pasajul Italsofa (Baia Mare – Groși), estimat la peste 64 de milioane de lei

2
3792

LICITAȚIE DE 64 DE MILIOANE DE LEI. … îi știți pe cei din mass-media locală și centrală (inclusiv agenția națională de presă) care în 21 februarie 2023 au anunțat fals că “Pasajul Italsofa intră în licitație în această săptămână” (n.red. 20-26 februarie 2023)? Bine, vă rog să-i anunțați că atunci când copiază (și) acest articol 2mnews trebuie să explice cumva faptul că “miracolul”, anunțat ca iminent, a avut loc abia acum.

 

În 5 martie, Consiliul Județean Maramureș a introdus în licitație contractul estimat la peste 64 de milioane de lei (exact: 64.038.838,50 lei, sumă care include TVA) privind proiectarea și execuția lucrărilor la Pasaj Italsofa (Baia Mare – Groși).

 

Contractul trebuie finalizat într-un an (365 de zile), primele 90 de zile de la Ordinul de începere fiind alocate pentru proiectare și obținerea avizelor/certificatelor/autorizațiilor. După cele 90 de zile, cronometrul se oprește și urmează o perioadă de verificare (30 de zile) în care supervizorul angajat aprobă sau respinge proiectul. În cazul (fericit) în care îl aprobă, CJ Maramureș se angajează să obțină autorizația de construire (asta n-ar trebui să fie o problemă, pentru că aceasta este emisă de Primăria Baia Mare, asociat, măcar cu numele, în proiect).

 

După obținerea autorizației de construire, câștigătorul contractului poate începe execuția lucrării. Pentru asta, zic normele anunțate de CJ, are la dispoziție 360 de zile. Știm, și pe aritmetica noastră 90 + 360 nu reușește nicicum să însumeze 365 de zile, dar suntem convinși că artimetica CJ Maramureș este mai aritmetică decât cea a noastră, deci vă propunem să avem deplină încredere în aceea. Pasajul trebuie garantat minim 3 ani (și maxim 5 ani, perioada de garanție fiind factor de evaluare).

 

Contractul, pentru care se așteaptă oferte până la 10 aprilie 2023, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere pprocentuală în decizia finală de 80%, iar perioada de garanție de 20%).

 

Pentru că încă nu a fost semnat contractul de finanțare (cea mai mare parte a acesteia urmând să fie repartizată de Ministerul Transporturilor, din fonduri europene nerambursabile, prin PNRR – și încă, deși a fost promisă politic aprobarea finanțării, nu a fost deschisă sesiunea de finanțare pe Componenta 4 Transport Sustenabil, însă autoritatea ne liniștește consemnând că aceasta “este iminentă”), contractul este cu clauză suspensivă, fiind condiționată de semnarea contractului de finanțare (aprobat deja, spuneam, acordul de implemntare este semnat, dar contractul de finanțare încă nu, din motivul precizat mai sus).

 

Despre Pasajul rutier suprateran Italsofa

 

Proiectul prevede realizarea unui pasaj pe drumul județean DJ 182B, peste varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare, în zona Italsofa, pe teritoriul administrativ al localităților Baia Mare și Groși.

 

Conform documentației tehnice (realizată de firma suceveană Dru-Po SRL, controlată de Niculai Dobrea-Climec), pasajul rutier suprateran Italsofa (Baia Mare – Groși) a fost proiectat cu o lungime totală (care include și rampele) de 680 de metri și o lățime de 13,6 metri (suprafața pasajului este de 45.710 mp). Indicatorii tehnico-economici devoalează valoarea totală a investiției: peste 71 de milioane de lei (exact: 71.291.938,33 lei, sumă care include TVA), din care 62,24 milioane de lei sunt necesari pentru construirea efectivă. A fost introdus în licitație la o valoare mai mică decât cea indicată în documentația inițială.

 

Pasajul ar urma să aibă partea carosabilă de 8 metri lățime, două trotuare de 2,5 metri fiecare și lisele parapetelor. Documentația tehnică prevede ca durată de execuție 4 ani (48 de luni). A fost introdus în licitație la un termen de 4 ori mai mic decât cel indicat de documentația inițială.

 

Care e motivația proiectului? Traficul de tranzit este deosebit de aglomerat în această zonă, iar timpul de deplasare pentru accesul în și dinspre municipiu spre localitățile învecinate este mare, îngreunând circulația. De asemenea, din cauza traficului de tranzit generat de Varianta de ocolire Baia Mare și DJ182B se produc foarte frecvent ambuteiaje la intrarea/ieșirea din municipiu atât pe DJ 182B cât și pe Varianta de ocolire Baia Mare.

 

Obiectivul s-a propus ca soluție de descongestionare a traficului rutier de la intrarea în municipiul Baia Mare, pentru fluidizarea şi sporirea siguranţei circulaţiei pe reţeaua de drumuri europene, naţionale și județene. Ca și în cazul proiectului Pasajului Clubul Văcarilor (Baia Mare – Recea), administrația județeană vizează ca execuția lucrării să se facă printr-un parteneriat cu CNAIR, iar finanțarea să vină prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Buna ziua, puteti întreba autoritățile de ce nu fac două benzi la ieșirea din Baia Mare de la giratoriul de la Kaufland pana in giratoriul de la Italsofa? Mult mai ieftin si ar rezolva foarte mult in economia traficului.

    Multumesc,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here