TITLURI DE PROPRIETATE – După numeroase memorii ale prefectului de Maramureș, legea fondului funciar a fost modificată, pentru a putea fi soluționate și proprietăți necooperativizate

0
4911
Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș

LEGE MODIFICATĂ. Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder, a înaintat o serie de memorii Camerei Deputaților și Secretariatului General al Guvernului subliniind necesitatea stringentă ca Legea fondului funciar nr. 18/1991 să fie modificată și completată, pentru a oferi posibilitatea Comisiei Județene de Fond Funciar Maramureș să soluționeze peste 1.200 dosare care priveau zonele necooperativizate. Acest deziderat a fost atins, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a modificărilor și completărilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.

 

Astfel, în termen de 6 luni, deținătorii sau moștenitorii persoanelor care nu s-au înscris în cooperativele agricole de producție, au posibilitatea să solicite comisiei județene emiterea titlului de proprietate. Cererile trebuie depuse personal sau prin poștă, cu confirmare de primire, la primăria localităților în a cărei rază teritorială se află terenul dacă:

 

  • Deținătorii sau moștenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;
  • Pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 republicată;
  • Terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane și nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.

 

De asemenea, cererile vor fi însoțite de toate documentele justificative care îndreptățesc petentul să solicite suprafața respectivă.

 

Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au susținut modificarea legislației, astfel încât să putem să îi ajutăm pe maramureșeni să devină proprietari cu acte în regulă pe terenurile pe care le dețin de zeci de ani în zonele necooperativizate ale județului, a declarat prefectul Rudolf Stauder.

Instituția Prefectului Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here