TICHIA DE MĂRGĂRITAR – Promisiune de cinci ani: bazin de înot într-o comună din Maramureș, o investiție de peste 1,3 milioane de euro

1
1845
Gabriel Zetea și Ioan Stegerean

INVESTIȚIE. Arhiva e o nenorocită care nu uită, de aceea a reținut că bazinul de înot din Fărcașa are o istorie care începe cel puțin cu cinci ani în urmă, în septembrie 2014, când a fost Gabriel Valer Zetea acolo și le-a spus oamenilor că se face în 2015 – era vicepreședinte al CJ Maramureș pe atunci, dar aspira la președinție din 2016 și se gudura electoral pe lângă primarul Ioan Stegeran, pe atunci pedelist, să-l transfere la PSD, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că și pentru Stegeran politica e un fel de șiret cu care-ți legi bocancu’.

 

Povestea unei promisiuni

 

Zetea se baza pe Dragnea, care era la vremea aia ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Evident, nu s-a făcut nimic în 2015, nici în 2016, nici în ceilalți ani care au urmat până “în zilele noastre”. Au trecut așadar cinci ani, dar, iată, avem o veste bună, bazinul de înot din Fărcașa a intrat în licitație publică pentru desemnarea executantului. Investiția vine, desigur, de la stat, fiind estimată la peste 6,2 milioane de lei + TVA (de 6.265.984 lei + TVA, echivalentul a peste 1,3 miloioane de euro).

 

Sigur, n-are nicio noimă economică edificarea unui bazin de înot într-o comună, chiar una dezvoltată ca un orășel, cum e Fărcașa, totuși, pentru curioși, raționali, statisticieni și persoanele interesate iată care eeste argumentul oficial: cam 60 de copii din comună merg în Baia Mare pentru a urma cursuri de înot. Să lăsăm însă explicația oficială, cea reală este că bazinul de înot de la Fărcașa i-a fost promis primarului Stegeran în pachetul de „șpăgi edilitare”, ca o recompensă pentru că a acceptat ca SMID-ul să se edifice pe teritoriul comunei pe care o controlează.

 

Știți cum se spune: „Nu-i prost cine cere, ci cine dă”. În cazul de față, însă, această facilitate de care nu dispune municipiul Sighetu Marmației, de exemplu, se va răsfrânge și asupra bugetului Fărcașei, nefiind ieftin de întreținut un bazin de înot. Dar tot în Fărcașa lui Stegeran se zice că “are balta pește”, deci să nu ne îngrijorăm în această privință, mai ales că până va reuși Zetea să termine SMID-ul Stegeran îl va mai “mulge” financiar cât va putea, așa cum a făcut-o și cu Mircea Man și Zamfir Ciceu, predecesorii lui Zetea.

 

Despre bazinul de înot

 

Contractul de adaptare a proiectului la amplasament și execuția lucrărilor este deja înscris în licitație. Bazinul se va edifica pe strada Sportului nr.5A, valoarea estimată a investiției fiind de 6.265.984 lei + TVA (din care, construcția + montajul, adică investiția de bază, este de peste 5,7 milioane de lei). Până în 22 februarie pot să curgă ofertele, apoi se va declara câștigătorul, adică executantul lucrării.

 

Banii o să vină din pușculița statului, respectiv de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice via Compania Naţională de Investiţii (CNI) SA. Practic, Fărcașa îi predă amplasamentul, CNI (prin câștigătorul licitației) execută lucrarea, o plătește și rambursează obiectivul comunei. E un fel de win-win politic.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Proiect ce face parte din manipularea farcasenilor, Daca le-ar pasa de viitorul comunei Farcasa si de copiii ei, ar valorifica apele termale si nu ar anihila dezvoltarea comunei cu o megagroapa de gunoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here