TESTARE COVID-19 – De miercuri, primul spital din Maramureș efectuează teste ale pacienţilor suspecţi de infecţie cu noul coronavirus

0
1386

ACREDITARE. Începând de miercuri, 15 aprilie 2020, este acreditat primul spital din Maramureș pentru efectuarea de teste a pacienţilor suspecţi de infecţie cu noul coronavirus (COVID-19). Testele se vor realiza la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare, în laboratorul în care a fost montat un aparat Real Time PCR achiziționat din fondurile Ministerului Sănătății (cu o mică cofinanțare din partea Consiliului Județean Maramureș).

 

În 3 aprilie, președintele CJ Maramureș, Gabriel Valer Zetea, anunța că “săptămâna viitoare (n.red., 6-12 aprilie) vom putea efectua primele teste în Maramureș”. N-a fost nici 6 aprilie, nici 7 aprilie, nici chiar 12 aprilie, dar ideea e că măcar din 15 aprilie se poate asigura testarea pacienților suspecți de infectare cu coronavirus. Spitalul băimărean a fost inclus în lista unităţilor care testează oficial pentru COVID-19.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here