TERAPII DE RECUPERARE – Întreprinderea socială a Asociației Esperando oferă și pentru public programe de recuperare cu dispozitive de ultimă generație

0
432

NOI SISTEME TERAPEUTICE. Persoanele cu diferite probleme de sănătate pot urma deja programe de recuperare în Baia Mare cu ajutorul unor dispozitive de ultimă generație, la întreprinderea socială a Asociației Esperando, Infinity Health. Aceasta a fost dotată cu noi aparate care se găsesc în foarte puține locuri din țară, unul dintre acestea (în România) se găsește doar la Infinity Health by Esperando.

 

Este vorba despre terapiile Nirvana și Galileo, care au efecte surprinzătoare asupra pacienților care urmează programe de recuperare/exercițiu cu ele – acestea se adresează tuturor categoriilor de vârstă (3-80 de ani).

 

Nirvana este un sistem terapeutic, unic și inovativ, o terapie bazată pe realitatea virtuală, care susţine recuperarea motorie şi cognitivă la pacienţii cu patologie neuromotorie. Este utilizată atât pentru tratarea deficiențelor senzorial-motorii ale membrelor inferioare sau superioare, cât şi a deficienţelor cognitive, datorate: leziunilor centrale, traumelor craniene sau provocate de afecţiuni neurologice degenerative.

 

Este recomandată în special pacienţilor care suferă de disfuncţii motorii şi de atenţie, cauzate de: afecţiuni neurologice (AVC, pareze, plegii, scleroză multiplă, Parkinson, paralizie cerebrală etc.), tetrapareză spastică, incidente traumatice, post operatorii, afecţiuni degenerative, autism, diferite tipuri de sindroame genetice, ADHD etc. Un rezultat mai bun, într-un timp mai scurt.

 

Galileo, cea de-a doua terapie, este utilizată pentru recuperare și antrenament, ajutând la menținerea și recâștigarea sănătății și a bunăstării fizice, fiziologice și psihologice. Principiul de funcționare al lui Galileo se bazează pe modelul natural al mersului uman. O sesiune de antrenament de 2 minute la 25 Hz provoacă același număr de contracții musculare ca mersul pe jos o distanță de 3 km.

 

Această terapie contribuie la recuperarea accelerată a pacienților prin îmbunătațirea coordonării musculare, care nu poate fi realizată prin cele mai multe metode tradiționale de antrenament, într-un interval de timp similar.

 

Este utilizată pentru tratamentul terapeutic al: durerilor de spate, tulburărilor neuronale, tulburărilor ortopedice, accidentelor vasculare cerebrale, polineuropatiei, mușchilor pelvieni slabi (incontinență urinară), osteoporozei, dar este și un instrument eficient de antrenament pentru exerciții fizice, pentru îmbunătățirea performanței sportivilor.

 

Aceste terapii se găsesc, de acum, și în Baia Mare, str. Colonia Topitorilor, nr. 14 – programări se pot face la adresa de e-mail [email protected], sau la numărul de telefon 0770.142.112.

 

Asociația Esperando



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here