TENTATIVĂ DE OMOR – Recidivist în vârstă de 30 de ani, arestat preventiv după ce și-a înjunghiat partenera care avea în brațe un bebeluș

0
736

ARESTAT PREVENTIV. Luni, 19 septembrie 2022, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile (până în 18 octombrie 2022 inclusiv) a unui inculpat recidivist în vârstă de 30 de ani, Farkas Bobby, cercetat sub acuzaţia de săvârşire a tentativei la infracţiunea de omor, în condiţiile săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

 

Din probe, instanța a reținut că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în 17 septembrie 2022, în jurul orei 18.40, pe fondul geloziei, i-a aplicat concubinei sale lovituri cu un cuţit în zona spatelui şi în zona pieptului, deși aceasta îl avea în braţe pe copilul minor de 10 luni, şi a încercat în continuare să-i aplice lovituri şi după ce a căzut la pământ, fiind oprit de un martor.

 

Leziunile pricinuite persoanei vătămate i-au pus acesteia viaţa în primejdie şi necesită pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale, a precizat judecător Mădălina Elena Cupșa, conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice al Tribunalului Maramureș.

 

* Foto generică

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here