TENTATIVĂ DE OMOR – Maramureșean arestat pentru 30 de zile, după ce și-a atacat soția cu cuțitul, lovind-o de mai multe ori în zona gâtului

0
1183

A VRUT SĂ-ȘI OMOARE SOȚIA. Miercuri, 27 ianuarie 2021, magistrații Tribunalului Maramureş au admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş de arestare preventivă pentru 30 de zile, începând din 27 ianuarie și până în 25 februarie inclusiv, a unui bărbat în vârstă de 31 de ani care este cercetat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

 

Conform rechizitoriului, în 26 ianuarie 2021, inculpatul s-a deplasat la locuinţa în care era găzduită soţia sa, s-a ascuns lângă o anexă din spatele casei, iar în jurul orei 09.20-09.30, când soția sa a ieşit din casă, a atacat-o prin surprindere, lovind-o de mai multe ori în zona gâtului cu un cuţit pe care îl avea asupra sa. Ulterior, speriat de ţipetele acesteia, a fugit.

 

Persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus în primejdie viaţa, a precizat conducătorul Biroului de informare şi relaţii publice a Tribunalului Maramureș, judecător Mirela Roxana Petrariu.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here