TENTATIVĂ DE OMOR – Liviu Mureșan, cel care l-a împușcat de patru ori pe tânărul din Târgu Lăpuș, a contestat decizia arestării preventive pentru 30 de zile

0
2792

ARESTAT PREVENTIV. Liviu Mureșan (30 de ani) din satul Șurdești (com. Șișești), cel care l-a împușcat de patru ori pe tânărul de 24 de ani din Târgu Lăpuș pe o stradă din Baia Mare în seara de vineri, 23 septembrie, a contestat decizia Tribunalului Maramureș care a dispus admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș de arestare preventivă pentru 30 de zile, până la data de 25 octombrie 2022 inclusiv.

 

Liviu Mureșan este cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uzul de armă fără drept. Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reținut că din probe s-a conturat suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în 23 septembrie 2022, în jurul orei 21.30, în timp ce se afla în zona unui liceu din municipiul Baia Mare, pe fondul geloziei, în contextul în care avea suspiciuni cu privire la existenţa unei presupuse relaţii între fosta sa parteneră şi persoana vătămată, a executat patru focuri de armă (pistol) de la mică distanţă în direcţia acesteia din urmă, cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30–35 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.

 

În faza fondului, Mureșan a cerut, prin avocatul său, luarea măsurii controlului judiciar ori a arestului la domiciliu, dar magistratul de caz a respins solicitarea, implicit inculpatul a contestat decizia – contestația se va judeca la Curtea de Apel Cluj, însă până la soluționare, Mureșan rămâne în arest.

 

Vă reamintim că în seara de 23 septembrie, la ora 21.48, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel la SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din Târgu Lăpuș, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Luminișului a fost împușcat cu o armă de foc. Victima a fost transportată la spital, unde s-a constatat că trei dintre gloanțe au ieșit din corp, iar glonțul rămas (în omoplatul drept) a fost extras în urma unei intervenții chirurgicale.

 

În urma agresiunii, pierderile de sânge au fost de aproximativ 500-600 ml. Pacientul este încă la ATI, pentru monitorizare, dar fără probleme deosebite, au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență “Dr.Constantin Opriș” Baia Mare.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here