STRATEGIE – Firma județului, Parcuri Industriale SA, care nu administrează niciun parc industrial, lovește din nou: prezentă la cel mai mare târg de investiții imobiliare din Europa, la München, cu un… pupitru cu pliante

1
1254

FAPT. Parcuri Industriale Maramureș SA, o firmă fără cifră de afaceri / fără activitate economică, aflată în proprietatea Consiliului Județean (CJ) Maramureș (din postura de unic acționar), va participa cu două persoane (adică toți angajații firmei administrației județene), în perioada 4-6 octombrie 2022, la târgul Expo Real din München (Germania), unde a plătit un stand (mai exact, un pupitru) de unde va distribui pliante.

 

Practic, CJ Maramureș va plăti din pușculița județului 131.750 lei + TVA, bani în care intră și o reclamă în broșura expozanților (a fost achiziționat de la Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană un pachet Business Plus, pentru a participa, din postură de coexpozant, în standul Romaniei la ExpoReal München 2022). Evenimentul de la München este cel mai mare târg de imobiliare/proprietăți și investiții din Europa, organizat de Messe München GmbH pe o suprafață de 72.250 mp.

 

Motivația deplasării este (bănuim, pentru că datele din această scriere nu au fost făcute publice de administrația județeană) de a încerca găsirea unor potențiale contacte interesate de viitorul/viitoarele parcuri industriale, despre care ni se recită de atâtea mandate ale iresponsabililor/neputincioșilor care au condus administrația județului că se vor edifica în Maramureș.

 

În acest moment în Maramureș nu există niciun parc industrial (doar în 10 județe din România, cele situate la coada clasamentului național privind dezvoltarea economică, nu există niciun parc industrial: Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Tulcea, Vaslui și Vrancea).

 

Și actualul șef al administrației județene, Ionel Bogdan, și-a exprimat ca obiectiv înființarea 4 parcuri industriale (ca și președintele CJ din perioada 2012-2016, unchiul său, Zamfir Flore Ciceu, care nici măcar n-a demarat vreunul, așa că putea promite că face 100, sau 3, sau 33, totuna era): în Baia Sprie, Groși, Fărcașa și Șomcuta Mare. Deocamdată s-au transferat terenurile în proprietarea județului.

 

Parcuri Industriale Maramureș SA, care în 2021 a raportat o cifră de afaceri de 0 lei și o pierdere financiară de circa 80.000 lei realizată cu doi angajați și care deocamdată nu gestionează niciun parc industrial (din motivul explicat mai sus: n-avem), a fost fondată în 5 mai 2021 de Consiliul Județean (CJ) Maramureș, în urma unei investiții de 5 milioane de lei din pușculița județului. Apoi s-a făcut un Consiliu de Administrație, 5 persoane (neremunerate, cel puțin în primii 2 ani), care a selectat directorul, în persoana lui Radu Mircea Zoicaș (absolvent de Inginerie Civilă la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca – are o firmă de consultanță tehnică, dar este și asistent universitar la Facultatea de Construcții a Universității Tehnice Cluj-Napoca).

 

* Foto generică: @Expo Real 2021

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. da!!!!asta e marele plan marca BOGDAN!!!!! vai de tine maramures!!! planul lui bogdan seamana fff mult cu planul lui chereches!!! astia parca ar fi siamezi!!! doi de 1 leu!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here