STRATEGIC – Unui fond de investiții din Elveția i s-a aprobat accesul la documentele clasificate ale companiei Remin Baia Mare

0
772
Florian Dax, Chris James, Stefan Peschke și Patrick Henze

TENTATIVĂ. Oficiali de la cel mai înalt nivel al Ministerului Economiei au confirmat că “mai multe societăți au depus intenții de colaborare pentru Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase (CNMPN) Remin SA Baia Mare”. Mai mult decât atât, în acest context, unui fond de investiții din Elveția chiar i s-a aprobat, de Ministerul Economiei (care deține în portofoliu compania băimăreană), accesul la documentele clasificate ale Companiei Naționale Remin SA Baia Mare.

 

Respectivul fond de investiții este Fusion Capital AG își are sediul în Wollerau (Elveţia), companie specializată pe achiziția, finanțarea și gestionarea companiilor din minerit și din extracția metalelor, fiind condus de un consiliu format din britanicii Chris James (CEO), Florian Dax (COO) și elvețienii Stefan Peschke (CFO) și Patrick Henze (Corporate Development) – în foto sus.

 

Ultimul succes ale companiei elvețiene este achiziția în noiembrie 2015, în asociere cu americanii de la Orion Mine Finance – prin nou-creata Lynx Resources Ltd -, a uneia dintre cele mai mari mine de zinc, plumb și argint din Europa: mina Sasa din Macedonia. Cele două companii au stabilizat și rentabilizat mina și, în toamna anului 2017, au reușit să o vândă, cu 402,5 milioane de dolari, firmei britanice Central Asia Metals PLC (CAML), care mai operează și în Kazakhstan.

 

Conform programului de guvernare 2017-2020, “companiile de stat aflate în situație precară (n.red., este și cazul Remin, aflată în insolvență de 10 ani și cu un plan de reorganizare încă nevalidat) vor intra într-un proces de reorganizare, cu scopul readucerii acestora în parametrii de profitabilitate, inclusiv prin cooptarea unor investitori privați”.

 

Surse 2mnews implicate au precizat că în contextul tentativei punerii în practică a colaborării companiilor miniere de stat cu investitori privați, o parte a strategiei este bazată pe argumentul că minele românești nu au fost închise din cauza epuizării rezervelor de substanțe minerale utile, ci pentru că la momentul deciziei exploatarea era nerentabilă din punct de vedere economic.

 

De-a lungul timpului, Remin a fost în negocieri avansate cu mai multe companii străine pentru redeschiderea unor perimetre miniere, niciuna dintre acestea nefiind concretizate – de exemplu, cu African Consolidated Resources, o subsidiară a Vast Resources, cu care a semnat și un memorandum și care avansase intenția unei investiții de 40 de milioane de dolari în mineritul neferos (firma era reprezentată în România de fosta director a Phoenix și Energo-Mineral, Gabriela Dobrotă, și, până la urmă, s-a îndreptat spre exploatarea unor mine din județele Bihor și Suceava.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here