ȘTIINȚĂ – În Baia Mare, în 13-14 septembrie, cel mai mare eveniment național de științe: Romanian Science Festival

0
513

EDUCAȚIE ALTERNATIVĂ. În luna septembrie, odată cu începerea anului școlar,  își deschide porțile Romanian Science Festival, cel mai mare eveniment de știință dedicat popularizării și promovării disciplinelor STEM în rândul publicului larg. Evenimentul, care a fost creat pentru a sprijini educația alternativă din România, după modelul târgurilor de științe din țările occidentale, are loc în trei orașe: Baia Mare, Pitești și Timișoara.

 

Festivalul are două obiective principale: să construiască o legătură dintre diaspora academică și mediul educațional din România, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România. Astfel, 34 de români (studenți sau cercetători la universități de prestigiu din străinătate, majoritatea de la Oxford) vor ține ateliere în liceele din cele trei orașe și vor coordona voluntarii care s-au înscris să facă experimente în cadrul celor trei evenimente.

 

De asemenea, evenimentul oferă o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

 

Cum se desfășoară

 

În prima zi de festival, cei 34 de studenți și cercetători vor face prezentări în licee unde vor vorbi despre experiența lor de studiu, despre carieră sau despre cum se face cercetarea. Astfel, liceeni vor putea să interacționeze direct cu cei 34 de „mentori” pentru a discuta opțiuni de carieră în diferite domenii STEM.

 

În a doua zi de festival, voluntarii sub coordonarea mentorilor vor organiza un târg de experimente în aer liber la care toată lumea este invitată să descopere știința. În Baia Mare, Târgul în aer liber are loc în 14 septembrie, între orele 11.00-17.00, la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”.

 

„Atitudinea elevilor din România față de știință urmează una dintre următoarele două traiectorii: fie le e frică de tot ce înseamnă știință exactă și atunci blochează orice informație care i-ar ajuta să-și schimbe percepția, fie se nișează foarte mult pe o singură materie, ignorând interdisciplinaritatea. Noi cred că dacă elevii sunt expuși științelor exacte într-un mod accesibil, ei vor putea să înțeleagă că plaja de opțiuni de carieră oferite sunt numeroase.

 

De asemenea, dorim să le oferim modele de tineri care au avut oportunitatea să studieze în străinătate și care vor fi disponibili să le împărtășească din experiența lor. Acesta este scopul pentru care organizăm Romanian Science Festival care de la prima ediție ajunge în trei orașe. Sperăm ca anul următor să mai adăugăm la listă și să vizităm mai multe orașe. Până atunci anul acesta vă așteptăm la Baia Mare, Pitești și Timișoara!”, au declarat organizatorii.

 

Cei 34

 

Nucleul de organizare este format din: Sandor Kruk – are un doctorat în astrofizică de la Universitatea Oxford iar acum lucrează ca cercetător în domeniul științelor spațiale la Agenția Spațială Europeană -, Eliza Casapopol – a terminat un master în matematică la aceeași universitate, iar acum lucrează în Olanda în domeniul inteligenței artificiale -, Oana Romocea – timp de nouă ani a fost responsabilă cu PR-ul și comunicarea în cadrul Universității Oxford, iar în ultimii 5 ani, de când s-a întors în România, se implică în proiecte educaționale și sociale -, Ciprian Ploștinar – are un doctorat în fizică de la Universitate Oxford, iar acum este director de cercetare la Universitatea Lund.

 

Iată care sunt cei 34 de mentori:

 

  1. Alexandra Bonta – Fizică & Astronomie, University of Manchester, UK
  2. Daria Bunu – NTT Data Research & Development, Tokyo, Japan
  3. Eliza Casapopol – Data Scientist, Amsterdam, Olanda
  4. Emil Cețiu – Computer Science, University of Bristol, UK
  5. Titus Dascălu – Fizică, University of Oxford, UK

 

  1. Lynda Dunlop – Științele educației, University of York, UK
  2. Florin Feier – Universal Alloy Corporation Europe, Reed College, USA
  3. Ioan Fodoruț – Neuroinformatică, ETH Zurich, Elveția
  4. Cristi Ignat – Astrofizică, University College London, UK
  5. Andreea Iordache – Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București

 

  1. Maya Iuga – Neuroștiință, University College London, UK
  2. Sandor Kruk – Agenția Spațială Europeană, Olanda
  3. Sebastian Leontică – Fizică, University of Oxford, UK
  4. Vlad Măcelaru – Afaceri și Management, Olanda
  5. Monica Minea – Matematică, University of Oxford, UK

 

  1. Vlad Mixich – Politici de sănătate, London School of Economics and Political Science, UK
  2. Diana Mocanu – Matematică, University of Oxford, UK
  3. Alexandra Mureșan – Medicină, UMF, Cluj Napoca, România
  4. Andreea Oncescu – Inginerie, University of Oxford, UK
  5. Alin Petz – Biologie, University of Warwick, UK

 

  1. Ciprian Plostinar – Fizică, University of Oxford, UK & Director de cercetare, Lund University, Suedia
  2. Ramona Rațiu – Neuroștiință, University of Cambridge, UK
  3. Cristian Roman – Tutor, Biomedical engineering, University of Oxford, UK
  4. Oana Romocea – Co-Fondator, Romanian Science Festival, România
  5. Vlad Săcălean – Medicină, UMF, Cluj Napoca, România

 

  1. Teodora Simion – Matematică & Computer Science, University of Oxford, UK
  2. Alex Șolot – Computer Science, University of Cambridge, UK
  3. Roland Stretea – Medicină, UMF, Cluj Napoca
  4. Maria Suciu – Biotech Gemomics plc, Oxford, UK
  5. Tudor Suciu – AI for Environment Risk, University of Cambridge, UK

 

  1. Cristian Șoitu – Bioinginerie, University of Oxford, UK
  2. Nadia Șorici – Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
  3. Roland Szatmari – Fizică, Universität Wien, Austria
  4. Norbert Zicher – Astrofizică, University of Oxford, UK.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here