STATISTICĂ – Maramureş, locul 34 în clasamentul salariului mediu

0
882

SALARII. Maramureş se situează pe locul 34 din 42 de poziţii (41 de judeţe şi Bucureşti) într-un clasament naţional al salariilor medii raportate la decembrie 2016 – media naţională era de 2.354 de lei. Însă această creştere nu a fost declanşată, în principal, de creşteri economice substanţiale, ci de măsuri guvernamentale – de la 1 mai 2016, salariul minim brut pe economie a fost majorat de Guvern cu 19%, de la 1.050 de lei până la 1.250 de lei – şi de acordarea primelor ocazionale (prime trimestriale, anuale, de performanţă, de sărbători, al 13-lea salariu).

 

La finalul anului trecut, cele mai mari câştiguri salariale medii nete s-au înregistrat în Bucureşti (3.219 lei), Ilfov (2.743 lei), Cluj (2.605 lei), Timiş (2.512 lei), Sibiu (2.375 de lei), Braşov (2.284 lei), Constanţa (2.184 lei), Iaşi (2.183 lei) şi Argeş (2.160 lei). Practic, doar în Capitală şi în patru judeţe s-au înregistrat câştiguri care depăşesc media naţională, în alte 17 judeţe câştigul salarial mediu net a depăşit 2.000 de lei, iar în alte opt judeţe media salarială netă a fost cuprinsă între 1.800 şi 1.900 de lei.

 

Maramureşul este inclus într-u grup de 13 judeţe în care s-au înregistrat câştiguri salariale medii nete cu prinse între 1.700 şi 1.800 de lei (sub 500 de euro), întrecând, din acest punct de vedere doar judeţene Teleorman (1.628 de lei), Bistriţa-Năsăud (1.653 de lei), Harghita (1.671 de lei), Suceava (1.672 de lei), Brăila, Covasna şi Vâlcea, şi situându-se păe locul 34 la nivel naţional – precizare, Maramureş este al 17-lea judeţ din ţară ca număr de populaţie.

 

Potrivit unui raport publicat de analişti din sistemul bancar din România, în perioada decembrie 2015 – decembrie 2016, câştigurile salariale din sectorul bugetar au crescut cu 17,7%, iar câştigurile din sectorul privat au crescut cu doar 9,8%, avertizând că majorarea salariilor mult peste avansul productivităţii afectează competitivitatea României.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here