SPRIJIN – Guvernul a inaugurat în Maramureș un Call Center național pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile

0
427
Ionel Bogdan și Călin Bota

CALL CENTER. Call Center-ul național destinat persoanelor vulnerabile, în contextul epidemiei de COVID-19, a fost inaugurat vineri, 19 iunie, la Baia Mare, în prezența unei delegații guvernamentale din care fac parte vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, secretarul de stat din Ministerul Muncii, Alin Ignat, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, secretarul de stat în Cancelaria Prim-ministrului, Ionel Bogdan și secretarul de stat din Ministerul Fondurilor Europene, Călin Bota.

 

Call Center-ul va fi funcțional începând de luni, 22 iunie 2020, la numărul de telefon 021.9998. Prin acest proiect al Ministerului Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC vor fi coordonate și monitorizate solicitările venite de la persoanele care au nevoie de sprijin.

 

Acest proiect, în valoare de peste 84 milioane de lei, vizează creșterea calității vieții și combaterea situațiilor de risc și vulnerabilitate pentru persoanele vârstnice și cu dizabilități, izolate la domiciliu sau cu restricții și dificultăți de deplasare. Prin acest proiect derulat din fonduri europene va crește capacitatea  autorităților publice de a răspunde nevoilor persoanelor vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19.

 

Acest Call Center este un instrument extrem de util la nivel național atât pentru  autoritățile locale, cât și pentru cele centrale. Prin acest proiect putem avea o imagine de ansamblu a nevoilor sociale și putem interveni urgent acolo unde este nevoie. Putem salva vieți, putem ajuta oameni vârstnici și persoane cu dizabilități care au nevoie de sprijin. Cu ajutorul fondurilor europene, coordonarea serviciilor sociale la nivel național poate deveni un proiect important, prin care autoritățile pot sprijini persoanele care nu pot beneficia de ajutorul familiilor. Mă bucur că acest proiect se derulează în județul Maramureș, în parteneriat cu o organizație neguvernamentală profesionistă, care activează de foarte mulți ani în zona serviciilor sociale, a declarat Ionel BOGDAN, președinte PNL Maramureș și secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului

 

 

Proiectul pe care îl inaugurăm mâine la Baia Mare este complementar celorlaltor inițiative lansate deja de către Guvern. E vorba de 24 milioane de euro pentru servicii comunitare integrate și de 20 de milioane de euro pentru servicii publice de asistență socială în peste 300 de comunități. Avem în total 61,3 milioane de euro, iar în exercițiul financiar 2021-2027 România va avea pentru prima oară un Program Operațional dedicat combaterii sărăciei și grijii pentru vârstnici, în valoare de 1 miliard de euro. Trebuie să folosim acești bani cu înțelepciune și să ajutăm cât mai multe categorii defavorizate să ducă o viață normală, a adăugat Călin BOTA, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene și președinte PNL Baia Mare

 

 

Biroul de Presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here