SPRIJIN – Dialog cu primari și oameni de afaceri din Maramureș despre programe cu fonduri de peste 8 miliarde de euro

0
117

PARTENERIATE PENTRU ATRAGEREA FONDURILOR NERAMBURSABILE. În 30 mai 2023, în Palatul Administrativ din Baia Mare, președintele Consiliului Județean Maramureș și președintele PNL Maramureș, Ionel Bogdan, împreună cu directorul Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Nord Vest, Liviu Miclăuș, s-au întâlnit cu reprezentanți ai mediului de afaceri și primari din județul Maramureș pentru a prezenta detalii privind proiectele finanțate prin Programul Operațional Educație și Ocupare (POEC) și Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS).

 

“Asigur administrațiile publice locale și mediul de afaceri maramureșean de tot sprijinul meu în dezvoltarea de parteneriate prin care să implementăm în comun proiecte cu impact pozitiv pentru comunități. Vă doresc mult succes în viitoarele apeluri de proiecte și îi mulțumesc domnului Liviu Miclăuș pentru prezența în Maramureș și pentru susținerea acestor întâlniri importante pentru dezvoltarea domeniilor cheie din comunitățile noastre”, a declarat Ionel Bogdan.

 

Cele două programe au alocate fonduri de peste 8 miliarde de euro, pentru perioada 2021-2027, bani destinați proiectelor de dezvoltare și susținere a antreprenoriatului și economia socială, modernizarea locuințelor sociale și a infrastructurii școlare, pregătirea resursei umane.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here