
ADMINISTRARE. Episcopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, Iustin, a semnat preluarea în administrare totală a noului azil de bătrâni (denumirea ofială fiind Centrul Social de Tip Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice „Bunul Samarinean”) din comuna maramureșeană Coroieni, structură edificată (cu finanțare europeană și cofinanțare locală) de Primăria Coroieni.
Primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, a explicat că noua structură de cazare a persoanelor vârstnice are capacitatea de 40 de locuri şi a fost dotat conform standardelor europene, fiind considerat unul dintre cele mai moderne de acest tip din Transilvania (camerele sunt dotate cu televizoare și baie, iar așezământul social dispune de bucătărie, sală de mese, lifturi, capelă, bibliotecă, spaţiu de lectură şi activităţi recreative). Centrul este în fază de autorizare, iar în fața complexului se preconizează amenajarea unui parc de recreere, pentru sporirea confortului celor care vor fi cazați aici.
Episcopia ortodoxă a desemnat ca administrator al complexului, care a fost botezat Aşezământul Social-Filantropic „Bunul Samarinean”, Sectorul Social-Filantropic şi Misionar al Episcopiei (condus de arhimandrit Ioachim), acesta urmând să numească un manager al așezământului.
2mnews
ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.