SITUAȚIE – Se poate și fără șef: Inspectoratul Județean în Construcții Maramureș funcționează fără conducere, fostului șef i-a expirat delegarea

0
2753

FAPT. Inspectoratul Județean în Construcții (IJC) Maramureș este în subordinea Inspectoratului Regional în Construcții Nord-Vest, care are sediul în Cluj-Napoca, este condus de Laurențiu Viorel Ruen (din postură de inspector șef regional) și are în subordine inspectoratele județene din cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest (Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud). În acest moment, instituția funcționează fără șef (direct), fostului șef județean interimar expirându-i delegarea.

 

La conducerea IJC Maramureș, instituția tehnică specializată care exercită controlul de stat în domeniul construcţiilor în județ, a fost desemnat în noiembrie 2021, prin delegare, inspectorul în construcții Georgel Cătălin Ghişe, la acel moment funcția devenind vacantă, după pensionarea Doinei Gabriela Țânțaș, cea care a condus instituția timp de 9 ani (din octombrie 2012). La fel de vacantă e funcția de șef de 10 luni, însă măcar până acum era desemnat la conducere unul dintre cei 6 inspectori în construcții (respectiv Ghișe).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here