SIMULARE ELECTORALĂ – Care partide din Maramureș și cu câți parlamentari vor intra în Parlamentul României: cine câștigă, cine pierde

0
1106

PARLAMENTARI DE MARAMUREȘ. Conform unei simulări electorale privind alocarea numărului de mandate în viitorul Parlament, executată de Agenția de Rating Politic, cele 7 posturi de deputați din Maramureș vor fi obținute de PNL (2), PSD (2), USR PLUS (1), Pro România & ALDE (1) și PMP (1). În privința celor 3 posturi de senator de Maramureș ar urma să fie ocupate de PSD (2) și PNL (1).

 

Calculele au fost realizate exclusiv în baza rezultatelor oficiale de la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Conform acestora, în Maramureș, cei 10 parlamentari (7 deputați și 3 senatori) ar urma să fie de la PSD, PNL, USR PLUS, PMP și Pro România & ALDE. Astfel, PSD ar urma să câștige 2 posturi de deputat și 2 de senator, PNL 2 posturi de deputați și 1 post de senator, alianța USR PLUS, PMP și alianța Pro România ALDE câte un post de deputat.

 

Calculul 2mnews

 

Luând în calcul trendul electoral în județul Maramureș, conform căruia Zetea a dus PSD-ul la un scor derizoriu, partidul fiind într-o regresie continuă, 2mnews opinează că în Maramureș PNL va câștiga și alegerile parlamentare, cu 3 posturi de deputat și 1 post de senator, PSD va câștiga 2 posturi de deputat și 1 de senator, USR PLUS și PMP vor câștiga câte un post de deputat, iar un post de senator va reveni PMP (cel mai probabil) sau USR – conform calculelor noastre Pro România & ALDE nu va câștiga niciun post de parlamentar în Maramureș.

 

Dacă acest calcul se va împlini, comparativ cu actualul mandat parlamentar, în Maramureș PSD va pierde un post de deputat (în 2016-2020 au avut 3 deputați și un senator), PMP va pierde un post de senator (în 2016-2020 au avut un deputat și 2 senatori), PNL va câștiga două posturi de deputați și unul de senator (în 2016-2020 au avut un singur deputat), UDMR va pierde un post de deputat (în 2016-2020 au avut un deputat, acum, calculele noastre – în baza voturilor de la locale și a trendului electoral – arată că nu vor câștiga niciun post de parlamentar), USR își conservă rezultatul (în 2016-2020 au avut un deputat).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here