ȘI EI RECUNOSC – Sorin Bota (deputat PSD): “Mi-e rușine de ceea ce am promis românilor că facem și ceea ce am făcut în realitate”

0
1830
Sorin Bota, deputat PSD de Maramureș
Sorin Bota, deputat PSD de Maramureș

EȘEC RECUNOSCUT. Deputatul PSD de Maramureș Marius Sorin Bota a avut o reacție publică la adresa președintelui PSD și prim-ministrului Viorica Vasilica Dăncilă cu privire la ceea ce s-a promis și ceea ce s-a făcut de fapt în domeniul transporturilor, cauza determinată de deputatul PSD pentru acest eșec fiind incompetența și impostura instalate (chiar de PSD) la Ministerul Transporturilor.

 

“Din cauza incompetenței și a imposturii instalate la Ministerul Transporturilor și în companiile din subordine, anul acesta, fizic, nu vom trece de 50 de kilometri de autostrăzi care să fie dați în exploatare.

 

În acest an avem: 0 lucrări pe calea ferată – viteza comercială este în scădere în continuare; 0 investiții în sectorul naval; 0 măsuri pentru recuperarea traficului de mărfuri prin Portul Constanța (unde am pierdut 50% din volumele transportate, adica peste 1 miliard de euro anual); 0 investiții în infrastructura aeriană (doar achiziția câtorva avioane și asta numai pentru că sunt „BUNE” contractele de leasing pentru ele); 0  licitații derulate și contracte încheiate pentru construcția de autostrăzi.

 

Mi-e rușine de ceea ce am promis că vom face și ceea ce am făcut în realitate, în acest domeniu”, a declarat deputatul PSD Marius Sorin Bota.

 

Venind din partea unui membru PSD din Parlamentul României, declarația lui Bota are valoare de recunoaștere – târzie și inutilă, e drept – a unui eșec major al propriului partid aflat nestingherit la guvernare.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here