SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – În weekend, patru spectacole în Baia Mare: dans contemporan, dramă, teatru de păpuși, concert

0
340
„Delfini”, scenă din spectacol

PROGRAM SPECTACOLE BAIA MARE. În weekendul 26-28 mai 2023, Teatrul Municipal Baia Mare a programat 4 spectacole cu 5 reprezentații. Astfel, vineri, 26 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul de dans contemporan „Placebo”, concept, coregrafie și light design Arcadie Rusu. În distribuție:  Alex Macavei, Alina Coteț, Brianna Waltner, Carla Waltner, George Pop, Raul Hotcaș, Roxana Florescu.

 

„Placebo este medicamentul minții noastre, care poate vindeca organismul de afecțiuni. Este speranța, conștientă sau inconștientă, că ne vom însănătoși. Placebo este metafora căutării unui tip de vindecare alternativă. „Placebo” este pastila de care medicina clasică a uitat, preocupată să ne trateze simptomele și nu cauza. Medicina spitalelor noastre definește sănătatea prin absența bolii și ne administrează tratamente cu prefixul „anti”. Ne separă corpul în părți componente și ignoră partea spirituală și emoțională. (Arcadie Rusu)

 

Spectacolul durează 60 de minute.

 

Sâmbătă, teatru de păpuși și dramă

 

Sâmbătă, 27 mai, de la orele  10.00 și 11.30, la Sala teatrului de Păpuși este programat spectacolul pentru copii „Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm, în regia lui Traian Savinescu. În distribuție: Irina Oțoiu, Vlad Crișan / Alin Albu, Carmen Bulancea, Liliana Voș, Camelia Strat, Iulian Bulancea, Mihai Ciceu.
O poveste nemuritoare, transpusă în spectacol. Durata spectacolului este 60 minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

 

Tot sâmbătă, 27 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal este programat spectacolul „Delfini”, o rescriere de Adina Lazăr după „Singurătatea pietrelor” de Flavius Lucăcel. Regia este semnată de Adina Lazăr, scenografia de Mihai Vălu și sound designul de Adrian Piciorea. Reprezentația de sâmbătă se joacă cu a doua distribuție a spectacolului, formată din actorii Raul Hotcaș, Denisa Blag, Alexandra Sabrina Vanci, Andrei Dinu, Inna Andriuca și Sanda Savolszky.

 

Delfinii prezintă drama unei familii cu un copil autist, situație care atrage după sine un întreg eșafodaj al luptei pentru a fi înțeles de către cei din jur. Spectacolul are o stranietate acvatică, deschizând o ușă tainică prin care pătrundem în lumea singulară a persoanelor neurodivergente, pentru care viața e dincolo de percepțiile obișnuite. Spectacolul durează 95 de minute.

 

Duminică, concert

 

Duminică, 28 mai, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare este programat spectacolul „De-Conectat”, în regia muzicală a lui Călin Ionce. Interpreți: Dorin Griguța, Răzvan Pașca, Romeo Cornelius, Andrei Petruș, Emanuela Dumitran, Laura Bucureștean, Petru Damșa, Vasile Pop, Adam Jenei, Dan Secheli și Călin Ionce. „De-Conectat” este un concert care reunește hituri nemuritoare, de ieri și de azi, aduse într-o manieră cât mai acustică – de altfel foarte la modă, acum, în contemporaneitate. Muzicienii Teatrului Municipal, împreună cu artiști băimăreni reuniți în formula Akustika Band, vor face să răsune piese celebre diversificate stilistic ale unor personalități ale muzicii, precum Frank Sinatra, Michael Jackson, The Beatles, alături de Imagine Dragons, Hooverphonic etc.

 

Spectacolul durează 80 de minute. Biletele pentru spectacolele Teatrului Municipal Baia Mare se pot achiziționa on-line, de pe myticket.ro, sau direct de la casieria Teatrului.

 

* Foto: @Teatrul Municipal Baia Mare

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here