SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – În Baia Mare, spectacol în premieră al Artwist: „Ce scrie pe semn?”

0
220

SPECTACOL ÎN PREMIRĂ – TEATRU. Miercuri, 13 aprilie, și joi, 14 aprilie, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal Baia Mare, este prezentat în premieră spectacolul „Ce scrie pe semn?”, în regia lui Eduard Bîndiu, o coproducție a Teatrului Municipal cu Asociația Culturală Artspot.

 

În distribuție, membrii Artwist (trupa de teatru a liceenilor din Baia Mare, înființată în ianuarie 2017 în urma unui proiect al Asociației Culturale Artspot), coordonați de Eduard Bîndiu: Anda Pop, Adriana Andronic, Ariana Vintilă, Andrei Marc, Izabela Tsujimoto, Helga Czegenyi.

 

Despre spectacol: „Dorința libertății, iluzia libertății, încercarea de a o obține, păstra și explica ne urmărește încă din grădina Edenului. Modul în care vorbești, mănânci sau te îmbraci, dormi, iubești sau visezi, este influențat și construit de toți oamenii pe care i-ai întâlnit, însă există mereu o parte doar a ta, un ceva pe care doar tu îl ai, de exemplu dorința de a sta într-o după amiază pe iarbă…

 

Ce facem când regulile societății devin absurde, când libertatea ți se vinde la tot pasul, frumos ambalată, dar goală pe dinăuntru, când fericirea măsoară un metru pătrat în care ți se permite să te regăsești? „Nimeni nu e liber, chiar și pasările sunt legate de cer” – Bob Dylan. Întrebarea este: Tu ai ales singur ce te îngrădește?”

 

Spectacolul durează 30 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here